Prima oară i s-a spus „năduşeală englezească”. Era prin 1485, când armatele lui Henric Tudor, care îl învinsese pe Richard al III-lea în bătălia de la Bosworth, au fost cuprinse de o necunoscută molimă. Victimele aşa-numitei „Sudor Anglicus” fie mureau în câteva ore, fie se însănătoşeau după câteva zile de suferinţă.
Printre simptome se numărau febra ridicată, durerile de cap şi de articulaţii şi în toate cazurile o transpiraţie urât mirositoare, de unde şi numele dat bolii. Cronicarii menţionau că printre cei mai afectaţi erau cei tineri şi că misterioasa epidemie a dispărut la fel de ciudat precum apăruse. A reapărut în 1507, 1528, 1551 şi 1578, când avea să ajungă şi în Germania, unde a fost denumită „plaga englezească".
Vreo sută de ani nu s-a mai auzit nimic apoi despre boală, până când o pandemie a cuprins toată Europa, în 1729. Cu o revenire în forţă în 1781, când trei sferturi din populaţia Marii Britanii s-a îmbolnăvit şi, pentru prima dată, gripa a ajuns şi dincolo de Atlantic.
A venit apoi „gripa rusească", declanşată în decembrie 1889 în cartierele oraşului Sankt Petersburg şi răspândită până în martie anul viitor în toată Europa, unde a ucis un sfert de milion de oameni. În urmă cu 90 de ani, avea să apară însă devastatoarea „gripă spaniolă", unică în istorie prin numărul uriaş de victime omeneşti (50 de milioane în întreaga lume).
La fel ca şi gripa nouă din 2009, pneumonia care urma gripei era „călăul" vinovat de moartea celor bolnavi.
Cercetătorii vremii considerau atunci că vinovaţi de producerea molimei erau porcii - crescuţi în gospodării de majoritatea europenilor - mai precis organismul responsabil de declanşarea febrei porcine care s-ar fi transmis omului prin intermediul păduchilor. După 90 de ani, istoria se repetă...