Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transport. Dascălii din Băleni şi Cojasca au de primit mii de lei

Publicat in Adevarul, duminică 13 decembrie 2009 ·

Primăriile nu le-au decontat de un an transportul navetiştilor din Învăţământ. Peste 100 de cadre didactice spun că, în condiţiile în care au fost trimise forţat în concediu fără plată, vor încerca să-şi recupereze în Justiţie măcar deconturile.

Cadrele didactice din Băleni şi Cojasca sunt supărate că, din decembrie anul trecut, nu şi-au mai primit deconturile pentru transport. Acestea vor să acţioneze primăriile în instanţă, dacă până luni nu-şi vor primi banii pentru decontarea navetei. “Răbdarea ne-a ajuns la limită. Primăria este obligată de lege să ne deconteze transportul. La Cojasca nu s-a mai decontat din decembrie 2008, iar la Băleni, din luna martie a acestui an. Primarii ne spun că nu au bani. Ştim că şi prefectul cunoaşte problema noastră, dar degeaba. Un coleg de-ai noştri de la Cojasca a dat în judecată Primăria şi a câştigat. A primit astfel 900 de lei, reprezentând decontarea pe trei luni”, ne-a spus un cadru didactic de la Băleni care nu a dorit să i se cunoască identitatea.

2.400 de lei, cea mai mare sumă de decontat

Pentru că nu au mai primit banii pentru navetă, mai mulţi profesori din Cojasca au de încasat de la primărie câte 2.400 de lei. “Sunt colegi de-ai mei, cu vize de flotant, în această situaţie. Vrem să-i dăm în judecată pe primarii din Băleni şi Cojasca. Ne duc cu vorba. Vrem să semnăm o hârtie şi să ne ducem la Tribunal. Suntem peste 100 de cadre didactice de la cele două şcoli”, spune alt dascăl.

Profesorii sunt susţinuţi de sindicat

“Noi am pornit mai multe acţiuni în instanţă. Este limpede că în ultimul timp, sub pretextul crizei financiare, primarii au motivat neplata acestor decontări de navetă prin lipsa banilor. Conform Legii 8 şi 128, referitoare la statutul profesorilor, primăriile au obligaţia de a plăti aceşti bani. Nu se lasă la voia întâmplării, dacă au sau nu au bani. Este o impune

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum o ora
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Echipa mexicană Pachuca a câştigat Liga Campionilor Concacaf

News.ro acum 30 minute
Echipa mexicană Pachuca a câştigat, sâmbătă seara, pe teren propriu, pentru a şasea oară, Liga Campionilor Concacaf (America de Nord, Centrală şi Caraibe), învingând în finală, cu 3-0, formaţia americană Columbus Crew. Golurile au fost marcate de Ro

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum 32 minute
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Premieră: China anunţă că nava sa a ajuns pe partea întunecată a Lunii

Mediafax acum 3 ore
Chang'e 6 a aselenizat în bazinul Polul Sud-Aitken, duminică dimineaţa, la ora 06.23, ora Beijingului (22.23 GMT sâmbătă), a anunţat Administraţia Spaţială Naţională din China (CNSA), potrivit BBC. Lansată pe 3 mai, misiunea îşi propune să colecteze

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 3 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 3 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Un acţionar al Tesla îl dă în judecată pe Elon Musk pentru presupuse tranzacţii privilegiate cu acţiuni, de 7,5 miliarde de dolari

HotNews acum 2 ore
Un acţionar al Tesla a intentat joi un proces în care îl acuză pe CEO-ul Elon Musk de tranzacţii privilegiate, când a vândut acţiuni al producătorului de maşini electrice de peste 7,5 miliarde de dolari, la sfârşitul anului 2022, declarând că antrep

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Microîntreprinderile realizează peste o treime din profitul net total din economia României

Mediafax acum 3 ore
Microîntreprinderile, adică firmele care au între 0 şi 9 sa­lariaţi şi o cifră de afaceri de cel mult 2 milioane de euro, generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie, chiar dacă reprezintă 93% din numărul total de companii de pe plan

Constanța găzduiește evenimente de neratat duminică, 02 iunie 2024!

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi, 02 iunie 2024, în Constanța, sunt o varietate de evenimente care să acopere diverse interese și preferințe ale locuitorilor. Sunteți invitați să vă bucurați de aceste evenimente și să vă creați amintiri frumoase în acest weekend! Duminică, 2 iu

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

26°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°