Este preşedinte al Filialei Uniunii Scriitorilor Galaţi-Brăila şi fondator al revistei literare Antares şi al Ordinului Internaţional al Cavalerilor Danubieni Literatura şi, în special poezia, a fost preocuparea esenţială a vieţii sale. A fost fermecat de poezie încă de mic copil, la vârsta de 12 ani scriind primele versuri. A cochetat o vreme şi cu scenariile de film. Două dintre ele au fost citite chiar de marele regizor Liviu Ciulei.
La 21 de ani, s-a reîntors la poezie şi i-a rămas fidel. Primul volum de poezii i-a fost publicat în 1975, „Caietele debutanţilor”, iar în 1996, a publicat primul roman „Adio AKAP-BLANK”. A mai publicat volumele de versuri „Ascunsa ninsoare”, 1978; „Supunerile”, 1982; „Fluturele de diamant”, 1990; „Amintirile din Pădurile de Miconia”, 1990.
Pe 27 octombrie 1996, a înfiinţat Filiala Uniunii Scriitorilor Galaţi –Brăila. A fondat revista literară „Antares”, precum şi „Ordinul Internaţional a Cavalerilor danubieni” (1997). Ordinul este acordat în semn de recunoaştere a valorii de excepţie a operelor scriitorilor români şi străini, care trăiesc de-a lungul Dunării.
rede cu tărie că logos-ul este calea de salvare a unei naţiuni, iar dacă nu ar fi făcut poezie, ar fi făcut tot poezie. „Să ştiţi că nu eu am ales. Aşa a trebuit să fie. Nu sunt însă atât de orgolios încât să cred că m-ar fi ales poezia”, spune Corneliu Antoniu.
Cu deplină sinceritate spune despre sine că este un nesăbuit, un pripit în relaţiile cu oamenii, chiar crud în anumite afirmaţii, fără a avea şcoala menajării adversarului. „Dacă regret ceva este că nu am pus întotdeauna preţ pe calităţile cu care am fost înzestrat. Am mers mai mult pe intuiţie, decât pe o judecată necesară”, a adăugat Corneliu Antoniu.
Versul său preferat rămâne cel din „Odă în Metru Antic” : „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată!”. „Deşi nu am fost la şco
