Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Lovit de 11 boli, a cerut să moară

Publicat in Adevarul, duminică 13 decembrie 2009 ·

Un bătrân le cere autorităţilor statului să îl eutanasieze. Răspunsul primit în urma adreselor sale a fost negativ. Vasile Păsărin s-a săturat de chinurile bolii şi vrea să-şi ia adio de la lumea în care a trăit aproape 78 de ani. În România nu este legiferată eutanasierea.

„Am diabet, insuficienţă circulatorie cerebrală, fibrilaţii, accident cerebral la ochi, hemoroizi, depresie, cu urechea dreaptă aud foarte slab, am hipertensiune şi pancreatită", înşiră nea Vasile lista de boli. Se plânge că nu mai poate suporta cele 11 afecţiuni şi complicaţiile lor. Craioveanul povesteşte că a fost internat în nenumărate rânduri şi operat de trei ori, însă intervenţiile nu i-au fost de niciun folos.

„În spital suntem jigniţi şi umiliţi dacă nu dăm şpaga cerută. Eu am fost nevoit să dau şpagă de 300 de lei ca să fiu tratat de prostată. Am dat banii, dar degeaba", adaugă nea Vasile.

Ameninţă că se va sinucide

În cazul în care problema nu îi va fi soluţionată, bătrânul spune că va recurge la măsuri drastice. „Neaprobarea eutanasierii mă va determina să iau alte decizii neomeneşti şi necredincioase, pentru a înceta calvarul vieţii", scrie Vasile Păsărin în paginile care au ajuns la minister. Răspunsul din partea autorităţilor din Sănătate a fost prompt, însă nesatisfăcător.

Colegiul Medicilor Dolj, Direcţia de Sănătate Publică, dar şi Ministerul Sănătăţii l-au anunţat pe bărbat că dorinţa nu îi poate fi îndeplinită. Au şi un motiv: nu există o lege în acest sens.

"În ceea ce priveşte eutanasierea, aceasta nu este reglementată. Aveţi însă dreptul de a iniţia o normă juridică, urmând reglementările legale în vigoare, inclusiv procedura prevăzută de CEDO şi OMS", este mesajul doctorului Doru Dobrescu, vicepreşedintele Colegiului Medicilor (CMR) Dolj.

Medicii şi preoţii se opun eutanasierii

Medicul Doru Dobrescu spune că, pentru profesia sa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noi informații cutremurătoare despre tragedia de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Cum au murit patronul și trei angajați

Ziare.com acum o ora
Patru bărbați, printre care și directorul fabricii de cașcaval din comuna Ibănești, județul Botoșani, au murit duminică, 24 iunie. Trei dintre victime au decedat încercând să-și salveze colegul, căruia i s-a făcut rău. Presa locală scrie că acestuia

Un autocar cu 57 de persoane și un camion s-au ciocnit. A fost activat Planul Roșu de intervenție, mai multe persoane sunt încarcerate

Ziare.com acum 4 ore
Planul Roșu de intervenție a fost activat în județul Sibiu după ce un autocar cu 57 de persoane și un camion au fost implicate într-un accident. „Plan Roșu activat în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Este vorba de un autocar care a ieșit

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum o ora
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Zeci de morți și dispăruți în urma unui incendiu la o fabrică de baterii de litiu. Unde a avut loc tragedia VIDEO

Ziare.com acum 53 minute
Un incendiu devastator a izbucnit luni, 24 iunie, la o fabrică de baterii de litiu în Coreea de Sud, incendiu soldat cu zeci de morţi, informează AFP şi dpa. Iniţial, pompierii sosiţi la faţa locului au anunţat că o persoană a murit şi o alta a sufe

A început votul intern în USR pentru alegerea unui nou președinte!

Ziua Constanta acum 57 minute
A început votul intern în USR pentru alegerea unui nou președinte! Anunțul a fost făcut de formațiunea politică pe pagina de Facebook. „De azi-dimineață, de la ora 8:00, membrii USR votează online noul președinte USR. Votul se încheie pe 26 iunie, l

UPDATE - Zi de doliu la Premariacco, după ce trupul neînsufleţit al lui Cristian a fost găsit la 24 de zile de la tragedia de la Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 3 ore
Primarul localităţii Premariacco, Michele De Sabata, a declarat luni zi de doliu local, după ce trupul neînsufleţit al lui Cristian Molnar a fost găsit la 24 de zile de la tragedia de pe râul Natisone. Consulatul General al României la Trieste este

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de caniculă! Se vor înregistra temperaturi cuprinse între 33 și 35 de grade

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările meteo de caniculă ce vizează mai multe județe din țară. Astfel a fost emisă o avertizare cod galben de val de căldură persistent, disconfort termic ridicat valabilă astăzi 24 iunie 2

24 iunie - Ziua Avocatului Român

Ziua Constanta acum o ora
În fiecare an, la 24 iunie, este celebrată Ziua Avocatului Român, instituită de Congresul Avocaţilor din 1998, ce reprezintă o oportunitate pentru promovarea valorilor profesiei de avocat și a rolului avocatului în statul de drept. Avocații reprez

Germanul Daniel Siebert arbitrează meciul României cu Slovacia, de la Euro-2024

News.ro acum o ora
Germanul Daniel Siebert va conduce la centru meciul României cu Slovacia, programat, miercuri, de la ora 19.00, în grupa E de la Euro-2024 şi decisiv pentru calificarea în optimile competiţiei. Siebert va fi ajutat de Jan Seidel şi Rafael Foltyn, în

Orașe din România în topul celor mai fericite din lume. Cine este pe podium

Adevarul acum 35 minute
Două orașe din România se află în topul celor mai fericite din lume, arată cel mai recent TOP 250 Happy City Index. Podiumul este ocupat de oraşul Aarhus (Danemarca), fiind urmat pe locul al doilea, de Zurich (Elveţia) şi Berlin (Germania) pe locul

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
joi

20°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

31°
lun.

19°/31°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/30°