Lungmetrajul „Moartea domnului Lăzărescu“, regizat de Cristi Puiu, s-a situat pe locul 28 în topul celor mai bune 40 de filme din ultimul deceniu, clasament realizat de publicaţia britanică The Times. Pelicula, care îi are în rolurile principale pe Ion Fiscuteanu şi Luminiţa Gheorghiu, a primit Premiul „Un Certain Regard“ la ediţia din 2005 a Festivalului de la Cannes. Povestea domnului Lăzărescu, un bătrân singur, căruia i se face rău noaptea şi care este plimbat prin spitalele bucureştene, a primit numeroase premii, dar şi cronici pozitive. „Povestea ultimelor ore din viaţa unui bătrân, petrecute între spitale. Filmul este atât de sever pe cât îl descrie această scurtă prezentare, dar şi comic şi sensibil. O adevărată poveste epică modernă: nu este o coincidenţă faptul că numele mic al domnului Lăzărescu este Dante“, se arată în motivaţia publicaţiei. „Moartea domnului Lăzărescu“ a devansat în clasament filme precum „Vals cu Bashir“, de Ari Folman, „Labirintul lui Pan“, de Guillermo del Toro, şi „Borat“, de Larry Charles. Liderul clasamentului este pelicula „O iubire imposibilă“, în regia lui Wong Kar-Wai, urmată de „Mulholland Drive - Calea Misterelor“, în regia lui David Lynch, „Master and Commander - La capătul Pământului“, de Peter Weir. Printre celelalte filme nominalizate de Times se mai află „Vieţile altora“, de Florian Henckel von Donnersmarck, „Gladiatorul“, de Ridley Scott, „Nu există ţară pentru bătrâni“, de Ethan şi Joel Coen, „Zborul United 93“, de Paul Greengrass, „Om pe sârmă“, de James Marsh, „Cod Necunoscut“, de Michael Haneke, şi „Ascuns“, de Michael Haneke.
Lungmetrajul „Moartea domnului Lăzărescu“, regizat de Cristi Puiu, s-a situat pe locul 28 în topul celor mai bune 40 de filme din ultimul deceniu, clasament realizat de publicaţia britanică The Times. Pelicula, care îi are în rolurile principale pe Ion Fiscuteanu şi Luminiţa Gheorghiu, a