În topul 40 al celor mai bune filme din ultimii zece ani, realizat de publicaţia britanică „Times", lungmetrajul „Moartea domnului Lăzărescu", în regia lui Cristi Puiu, ocupă poziţia a 28-a.
„Filmul, o adevărată poveste epică modernă, prezintă ultimele ore din viaţa unui bătrân, petrecute în spital. Nu este o coincidenţă faptul că numele mic al domnului Lăzărescu este Dante", îşi motivează votul cotidianul londonez.
Pelicula lui Cristi Puiu a devansat lungmetraje precum animaţia „Vals cu Bashir", de Ari Folman, „Labirintul lui Pan", de Guillermo del Toro şi „Borat", de Larry Charles.
Pe primul loc în clasamentul „Times" se situează lungmetrajul „O iubire imposibilă", în regia lui Wong Kar-Wai, urmat de „Mulholland Drive - Calea Misterelor", în regia lui David Lynch, „Master and Commander - La capătul Pământului", de Peter Weir.
Pe următoarele poziţii se clasează „Vieţile altora", de Florian Henckel von Donnersmarck, „Gladiatorul", de Ridley Scott, „Nu există ţară pentru bătrâni", de Ethan şi Joel Coen, „Zborul United 93", de Paul Greengrass, „Om pe sârmă", de James Marsh, „Cod Necunoscut" şi „Ascuns", semnate de Michael Haneke.
Dansul deceniului
Şcoala Regală de Balet din Londra şi-a facut şi ea bilanţul pe ultimii zece ani. Evoluţia balerinei Alina Cojocaru în spectacolul „Giselle", în 2001, ocupă locul zece în topul celor mai bune dansuri ale deceniului, potrivit „Times".
„Cojocaru a oferit o interpretare la debut minunată şi a fost promovată imediat la statutul de prim-balerină la doar 19 ani, fiind cea mai tânără din istoria Baletului Regal", notează cotidianul.
Pe primul loc în top s-a situat dansul de retragere al balerinei britanice Darcey Bussell, la Royal Opera House, în 2007, când a interpretat „Song of the Earth" a lui Kenneth MacMillan.
Alina Cojocaru, prima doamnă a baletului
Alina Cojocaru