De-a lungul ultimilor 20 de ani, anormalitatea cu care s-au confruntat majoritatea romanilor, in aproape toate sectoarele societatii, a ajuns la o asemenea amploare incat a fost integrata in banal. Sentinte judecatoresti aberante, cazuri flagrante de coruptie, ramase nepedepsite, infractori care refuza pur si simplu sa fie judecati, dand in paralel lectii poporului despre cum se construieste capitalismul – toate au ajuns sa fie considerate in linia si in spiritul societatii romanesti.
De aceea, pentru a se zadarnici, macar pentru cateva minute, starea de acceptare de catre foarte multi romani a statutului de traitori intr-o tara a valorilor inversate, e nevoie, din timp in timp, de o incursiune in normal. E nevoie de o "panoramare" detasata a aberatiilor cotidiene, e nevoie de o lectie de firesc. E trist insa ca, in ultima perioada, asemenea lectii tind sa vina mai degraba din exteriorul societatii, decat din interior. Astfel, saptamana trecuta, o aberatie aproape unanim acceptata – aceea de taraganare la nesfarsit, in justitie, a dosarului Revolutiei, care ar fi trebuit sa fie fundamentul pentru cladirea pe principii de normalitate a Romaniei post-Decembrie 1989 – a fost expusa, in toata "splendoarea" ei de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care a condamnat Romania pentru tergiversarea pe durata a opt ani a procedurilor judiciare in solutionarea dosarului privind revolutia pornita, in Decembrie 1989, de pe strazile Timisoarei.
Faptele expuse in hotararea C.E.D.O. arata inca o data cat de goale de continut sunt lozincile gen "militam pentru o justitie eficienta si independenta", "dorim aflarea adevarului", "luptam pentru o Romanie curatata de tarele comunismului", sintagme care au pigmentat, de 20 de ani, declaratiile politicienilor de toate coloraturile si orientarile.
Realitatea, de fapt, e cea expusa in decizia C.E.D.O. "In timpul proc