Unul dintre oamenii importanţi de la Europa Liberă care n-avea ochi să-l vadă pe Constantin Alexandroaie era Mircea Carp. Fostul diriguitor al programului politic al Departamentului romînesc, a fost luxat în ultima clipă de la o funcţie pe care ar fi meritat-o, aceea de director al departamentului. Convins că va obţine postul nr 1 din departament, Mircea Carp a dat şampania aferentă. Funcţia avea să-i fie încredinţată lui Stroescu-Stânişoară, ceee ce avea să-l facă pe Mircea Carp să se retragă de la Europa Liberă. Mircea Carp făcea parte din prima echipă a Europei Libere. Venea de la Vocea Americii şi avea o rigoare de fost militar cu care articulase programele Europei Libere încă de la începuturi.

Avea o voce inconfundabilă, cu o tăietură precisă şi din care se citea o atitudine radical anticomunistă. Nu-l cunoşteam. Într-o zi apare în Biroul de la Bucureşti un domn scund, grăsuliu, cu ochi albaştri, pe care cei care-l cunoşteau l-au întîmpinat cu onoruri. Eu eram la mine în birou, şi careva vine să-mi spună că a venit Mircea Carp. Imediat după aceea apare în birou Mircea Carp şi îmi spune că de mult voia să mă cunoască, dar că se abţinuse o vreme. Se aşează pe scaunul din faţa mea, se uită la mine, apoi îmi spune că pe el nu l-a întrebat nimeni cine să fie şeful biroului din Bucureşti, fiindcă dacă ar fi fost după el, n-aveam credenţialităţile necesare.

Ştiam că Mircea Carp făcuse liceul Mănăstirea Dealu. Şi i-am spus că tatăl meu, Vladimir Theodorescu, absolvise acelaşi liceu.”Tu vrei să spui că eşti băiatul lui Theodorescu? Dar de ce te cheamă pe tine Teodorescu?” Habar n-aveam. „Dar pe cutare îl ştii?” Nu-l ştiam. „Dar tu ştii măcar ce-a făcut tatăl tău?” Asta îmi povestise tata, că luase toate actele Tunţului din Politehnică şi că fugise cu ele, umblînd şi pe acoperişuri, împreună cu un alt tînăr ţărănist. Tata, îmi spunea, avusese şi un pistol