Liderii PD-L nu au de gând să îi roage pe liberali să vină la guvernare. Termenii negocierii viitorului guvern par a tăia din start dialogul cu PNL, întrucât, aşa cum era de aşteptat, democrat-liberalii susţin că premierul trebuie să fie dat de formaţiunea lor. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Mesajul a venit astăzi, la finalul Biroului Permanent Naţional al PD-L, prin vocea lui Emil Boc. Acesta a anunţat că partidul a adoptat o rezoluţie politică prin care afirmă voinţa formării unui guvern în jurul PD-L, căruia să i se alăture PNL, UDMR, minorităţile şi grupul indepedenţilor.
Emil Boc a insistat însă asupra faptului că premierul nu poate fi negociat având în vedere că PD-L are cel mai mare număr de mandate şi a câştigat alagerile prezidenţiale.
Întrebat cum comentează condiţia PNL de alcătuire a unui Cabinet în jurul unei persoane independente, Boc a fost categoric: "Partenerii de la PNL sunt aşteptaţi , dar nu şi rugaţi. (...)Repet atributul desemnării premierului revine preşedintelui României", a declarat Boc.
Preşedintele PD-L a reafirmat că partidele parlamentare ar trebui să pună capăt retoricii electorale. "PD-L aşteaptă ca astăzi Curtea Constituţională să valideze rezultatul alegerilor prezidenţiale, după care trebuie să se treacă urgent la formarea unui guvern cu o majoritate PD-L-PNL-UDMR-minorităţi şi independenţi", a mai precizat Boc.
El a susţinut că membrii conducerii PD-L nu ar fi discutat despre numele premierului, având mai multe variante pe carele va discuta cu şeful statului. "Nu am discutat astăzi nume pentru că aşteptăm validarea alegerilor", a comentat el, întrebat dacă va accepta un nou mandat, în măsura în care Traian Băsescu îi va propune postul de premier.
Vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur declara, sâmbătă, că Emil Boc ar putea fi numit, din nou, premier. Liberalii s