Florin Chilian. Controversat (oricum). Arogant (cu cine merită). Sincer (cu toată lumea). Artist (DA!). Luaţi-l aşa cum e şi iubiţi-l (eventual), pentru că la 41 de ani, pe care-i împlineşte azi, nu-l mai schimbă nimeni. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Muzica le dă cuvintelor o dimensiune-n plus"
"Eu nu-s poet, deloc nu sunt poet, probabil că sunt un povestitor OK. Nu-s în stare să inventez momentele, eu le povestesc după. Am avut în viaţă femei care m-au marcat. S-au transformat în muze. N-am clasificat muzele după modelul mitologiei eline, n-am o minte chiar atât de analitică. Ele au fost iubiri, pur şi simplu. Au fost întâmplări fericite, iar eu am fost suficient de norocos ca să le merit. Toate astea au presupus puterea de a dărui şi a primi ceva. Nu eşti în stare să faci un cadou, să dai orice, decât strict în măsura în care eşti capabil să primeşti. Îmi place şi să dau, şi să primesc.
E o mare artă să naşti întâmplările. E un mare merit să fii în locul potrivit, la momentul potrivit, nu e chiar atât de simplu. Asta nu înseamnă că le-am căutat cu lumânarea, nu-s un vânător de întâmplări.
Sunt un tip căruia nu-i place deloc să muncească. Am o părere foarte proastă despre muncă. Lenea e atributul oamenilor cu valoare. Proştii nu pot fi puturoşi, că n-au timp. Ei mor de foame! Cu chitara şi cititul (lucru îngrozitor pentru România) e altceva. E cărarea spre mine. Ţine de un eventual egoism. Eu vă dăruiesc vouă o piesă, dar piesa aia mă ajută în primul rând pe mine. Se reîntoarce la mine, după care se reîntoarce la voi. Eu, unul, sper să nu mă mai întorc pe-aici, în altă viaţă. Trebuie să şi merit asta.
«Ce caut eu în viaţa mea?» nu-i chiar de-acum. Ce? Când? Unde? Cum? De ce-i aşa?
De ce nu-i aşa? M-am străduit tot timpul să dau foarte, foarte bine. Recunoaşterea a venit târziu, pentru că-s un
