Firmele au anunţat noi concedieri, iar până la sfârşitul anului vor rămâne fără locuri de muncă câteva sute de brăileni.344 de brăileni vor rămâne fără un loc de muncă până la sfârşitul acestui an. În primele 11 luni ale anului 5.536 de oameni au rămas pe drumuri după ce au fost disponibilizaţi colectiv şi individual.
Sărbătorile nu aduc prea multă bucurie unora dintre brăileni asta pentru că în loc să primească de la Moş Crăciun un cadou au primit vestea că vor rămâne fără un loc de muncă.
Pentru perioada următoare, şase angajatori cu sediul social în Brăila au comunicat Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) că vor efectua concedieri colective de personal în cazul a 344 de salariaţi din Brăila.
"Principalele activităţi desfăşurate de aceste societăţi sunt: lucrări de construcţii clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide, fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii, fabricarea produselor de morărit, comerţ", a precizat Simona-Ely Chioibaş, directorul coordonator al AJOFM Brăila.
Există şi notificări transmise de doi angajatori cu sediul social în alte judeţe care au puncte de lucru/sucursale în judeţul Brăila şi care au comunicat concedierea colectivă în perioada următoare a 23 de salariaţi din Brăila, de această dată fiind vorba de societăţi cu activităţi desfăşurate în lucrări speciale de construcţii şi alte activităţi de asigurări.
"În perioada ianuarie - noiembrie au intrat în evidenţe ca urmare a disponibilizărilor curente şi colective de personal 5.536 de persoane care au solicitat acordarea indemnizaţiei de şomaj - 19,1 % au intrat în evidenţa Agenţiei ca urmare a concedierilor colective", a mai spus Simona-Ely Chioibaş.
Disperare în rândul şomerilor
La 54 de ani, Vasile Simion a rămas pentru a doua oară, în prag de sărbători, fără