Grădiniţa nr. 7 Mangalia, în colaborare cu primăria din localitate, desfăşoară în această perioadă un proiect care are ca scop trezirea interesului faţă de datinile şi obiceiurile specifice Crăciunului şi a sărbătorilor de iarnă. Acest proiect urmăreşte, în acelaşi timp, valorificarea experienţei pe care cadrele didactice din grădiniţe o au în abordarea educaţiei plastice.
Proiectul „Mirajul Crăciunului" constă într-o expoziţie de artă plastică, ale cărei lucrări provin de la toate grădiniţele din localitate. Acestea sunt organizate în trei secţiuni: pictură, colaj şi ornamente de Crăciun.
Juriul, format din cadre didactice, va acorda diplome şi premii câştigătorilor, iar educatorii care au participat la acest proiect vor primi CD-uri cu colinde. Timp de două săptămâni, toate lucrările vor fi expuse la Casa de Cultură din Mangalia, unde vor putea fi admirate de către toţi iubitorii de frumos din localitate. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Grădiniţa nr. 7 Mangalia, în colaborare cu primăria din localitate, desfăşoară în această perioadă un proiect care are ca scop trezirea interesului faţă de datinile şi obiceiurile specifice Crăciunului şi a sărbătorilor de iarnă. Acest proiect urmăreşte, în acelaşi timp, valorificarea experienţei pe care cadrele didactice din grădiniţe o au în abordarea educaţiei plastice.
Proiectul „Mirajul Crăciunului" constă într-o expoziţie de artă plastică, ale cărei lucrări provin de la toate grădiniţele din localitate. Acestea sunt organizate în trei secţiuni: pictură, colaj şi ornamente de Crăciun.
Juriul, format din cadre didactice, va acorda diplome şi