Ieşeanul Dumitru Păduraru a muncit pe ascuns zece ani ca să aducă la viaţă în română cartea „Arhipelagul Gulag“. Traducerea nu a fost publicată niciodată, dar a circulat, la mijlocul anilor ’80, într-un cerc restrâns de prieteni.

Inginer proiectant la întreprinderea Nicolina, ajuns acum la 73 de ani, Dumitru Păduraru a ales să evadeze din regimul totalitar al anilor ’70-‘80 traducând celebra carte „Arhipelagul Gulag“, a scriitorului rus Aleksandr Soljeniţîn.

Neştiut decât de soţie, ieşeanul a lucrat timp de zece ani, zi de zi, şi a adus la viaţă în limbă română naraţiunea care descrie viaţa din lagărele sovietice ale lui Stalin şi care a cutremurat Occidentul la mijlocul anilor ’70.

„Era o nevoie de lectură extraordinară“

Munca inginerului a fost cu atât mai dificilă cu cât traducerea a fost făcută din franceză în română, deşi cartea a fost redactată de Soljeniţîn în rusă.

„N-aveam ce citi în ziarele româneşti de atunci. Era o nevoie de lectură extraordinară. Şi m-am gândit: «de ce să citesc în franţuzeşte? Că nu înţeleg ce trebuie. O să-l traduc». Şi m-am apucat să învăţ franceza, prin 1968. Am rupt un dicţionar în câţiva ani“, istoriseşte Dumitru Păduraru. A pus mâna pe roman în 1974, de la „cineva care fusese în Franţa“. Văzuse fragmente din carte sau recenzii înainte, în publicaţii precum „L’Express“, „Le Nouvel Observateur“ sau „Le Monde“. Şi le cumpăra cu greu, apăreau puţine exemplare în Iaşi, „în contul“ apropierii între regimul Ceauşescu şi cel al lui de Gaulle, petrecută spre sfârşitul anilor ’60.

„Făceam câte două-trei pagini pe zi. Când erau expresii mai complicate, pe care nu le înţelegeam, mă opream la o pagină şi câte o zi sau două“, îşi aminteşte inginerul. Din 1980, a început să bată manuscrisul „la o maşină de scris înregistrată la Miliţie“. În 1984, i l-a încredinţat lui Ştefan Prutianu