Pe data de 15 decembrie 1989 s-a aprins cânteia care a dus la căderea comunismului în România. Totul a început în urmă cu 20 de ani, când în faţa bisericii reformate din Piaţa Maria s-au adunat enorşaii pentru a-l apăra pe pastorului Laszlo Tokes, care a primit un ordin judecătoresc de evacuare.
Pe data de 10 decembrie, Tokes i-a anunţat pe credincioşi la slujba de duminică să vină, vineri, să vadă cum este evacuat. Apoi, după câteva zile a fost chemat de scuritatea, care l-au rugat să le spună oamenilor că nu va mai fi mutat vineri. Era târziu. "Tokes a spus că nu are cum să îi mai anunţe, pentru că următoarea slujbă are loc de abia duminică”, a declarat Iosif Kabai, cel care a fost vecin cu Tokes şi care locuieşte şi acum în clădirea bisericii reformate.
În data de 14 decembrie, securitatea a spart toate gemurile din partea străzii principale, iar clădirea arăta ca o cetate asediată. Fostul primar al Timişorei, Petre Moţ l-a vizitat pe Tokes şi a ieşit la geam pentru a vorbi mulţimii. Moţ a cerut să se pună geamuri noi.
„Erau foarte multe maşini ale securiştilor. Întreaga stradă era ocupată. Se făcea filaj. Eu locuiam acolo, ba intram, ba ieşeam. Nu se vorbea încă revoluţie. Era o solidaritatea faţă de pastor”, a mai declarat Iosif Kabai.
A doua zi, pe 16 decembrie, s-au adunat în Piaţa Maria şi credincioşii de la Biserica Baptistă şi alţi cetăţeni timişoreni. Securitatea a trecut la reprimarea manifestanţilor, intrând în ei cu brutalitate. S-au făcut primele arestări, iar mulţi au fost bătuţi.
Cum a început totul
Laszlo Tokes este numit preot supleant la parohia reformată Timişoara, în 1986. Acesta s-a adresat Sinodului Bisericii Reformate criticând sistematizarea satelor şi a cerut să se constuiască alte biserici în locul celor dărâmate. La începutul anului 1989, a trimis o scrisoare Uniunii Mond