Femeile aflate la menopauză, care iau antidepresive, prezintă un risc scăzut, dar deloc neglijabil de a suferi atac cerebral, arată un amplu studiu american publicat în "Archives of Internal Medicine".
Cercetătorii au ţinut sub observaţie, timp de aproape şase ani, un număr de 136.293 de femei cu vârste cuprinse între 50 şi 79 de ani. Aceştia au observat că în cazul acelora care luau antidepresive în mod frecvent, riscul de atac cerebral era cu 45% mai mare decât la femeile cărora nu le fuseseră administrate astfel de medicamente. De asemenea, riscul decesului în cazul femeilor care foloseau antidepresive era cu 32% mai mare, arată aceeaşi cercetare.
Realizatorii studiului au subliniat că, per ansamblu, numărul atacurilor cerebrale suferite de persoanele cărora le sunt administrate antidepresive nu este mare, acesta fiind, conform cercetătorilor, mai mic de 200 pe an. Însă, aceştia sunt de părere că beneficiile unor astfel de medicamente sunt incomparabil mai mari în raport cu pericolele la care sunt expuse pacientele.
În cadrul studiului s-a constatat că nu există diferenţe majore în ceea ce priveşte atacul cerebral la persoanelor cărora le-au fost adminstrate două tipuri diferite de antidepresive SSRI ( de tipul Prozac, Cipralex) sau TCA (tricyclic antidepresiv).