Meciul cu Albacomp Szekesfehervar poate duce baschetul masculin clujean în „Final-Four”-ul Ligii Europei Centrale. Trupa lui Marcel Ţenter are nevoie de o victorie în această seară pentru a deveni favorita principală la calificare
„Pentru baschetul clujean masculin, o calificare în primele patru echipe ale competiţiei, reprezintă un lucru senzaţional”. Afirmaţia îi aparţine chiar directorului executiv al „alb-negrilor”, Mircea Cristescu. Deşi CEBL (Central European Basket League) este o competiţie fără o tradiţie prea mare, fiind înfiinţată abia de un an, o participare cât mai consistentă a formaţiei clujene ar reprezenta o lovitură mare de imagine pentru un sport la care românii scot foarte greu capul în Europa.
Competiţia în care conducerea lui „U” Mobitelco a decis să se înscrie în acest an o poate face cunoscută şi la nivel internaţional, mai ales dacă reuşeşte să elimine chiar deţinătoarea trofeului, Albacomp Szekesfehervar. După două victorii consecutive din tot atâtea posibile, „alb-negri” au nevoie de alte două puncte în meciul din această seară, cu echipa din Ungaria, pentru a deveni principalii favoriţi la calificare, înaintea ultimului meci din grupă. Atât jucătorii, cât şi antrenorul, sunt optimişti înaintea întâlnirii:
„Albacomp este o echipă bună, nu contează că a pierdut deja două meciuri în grupă, cu noi şi BK Prostejov. Dacă vom juca foarte tare în apărare, avem şanse mari să învingem, aşa cum ne dorim cu toţii. Nu pot face o comparaţie corectă a adversarei, valoric vorbind, cu echipele din România, dar cred că Albacomp nu ar fi în primele trei, ci mai degrabă de locurile 5-7 din Divizia A”, a declarat pivotul Vladan Jocovici.
„Nu ne vom considera calificaţi”
Antrenorul principal Marcel Ţenter, le atrage atenţia elevilor săi că o eventuală victorie în această seară, nu va aduce calificarea în „Final Four”-ul co