Au fost identificati autorii furtului unui autoturism reclamat de Ş. DĂNICĂ din municipiul Botoşani, ca fiind C. DANIEL de 16 ani şi M.P.D. de 14 ani, ambii din comuna Corni. Aceştia, în seara zilei de 13.12.2009, în timp ce se deplasau pe drumul comunal Corni, în baza unei hotărâri spontane, profitând de faptul că portiera din faţă stânga era deschisă, au pătruns în autoturismul aparţinând lui Ş. DĂNICĂ, care era parcat pe un podeţ din faţa locuinţei. Cei doi au împins autoturismul parcurgând cu aceasta o distanţă de aproximativ 200-300 m, pe o stradă lăturalnică întunecată încercând sa-l pornească, însă nu au reuşit, iar după ce au sustras din interior o trusă de chei, acumulatorul şi alte bunuri l-au abandonat. Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate. În cauză se efectuează cercetări faţă de autori, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Autori: R.H.