Elveţia va găzdui "cu titlu umanitar" un fost deţinut de la Guantanamo de naţionalitate uzbecă, despre care Statele Unite au dat asigurări că "nu reprezintă o ameninţare", a anunţat, astăzi, executivul elveţian, într-un comunicat citat de AFP. "Suspiciunile de relaţii cu mediile teroriste formulate de Statele Unite împotriva acestei persoane nu s-au concretizat niciodată", iar deţinutul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost declarat "apt de a fi eliberat", au precizat autorităţile elveţiene.
Acordul cu Statele Unite pentru a fixa condiţiile găzduirii de către Elveţia "este pregătit pentru a fi semnat", a anunţat guvernul, precizând că fostul deţinut de la Guantanamo va locui în cantonul Geneva.
Nu pune probleme
Autorităţile americane au asigurat Elveţia că bărbatul "nu a fost nici acuzat, nici condamnat şi că nu reprezintă nici o ameninţare pentru securitate naţională", potrivit comunicatului Guvernului elveţian.
"Autorităţile de securitate ale altor ţări nu au prezentat informaţii negative care ar fi putut suscita îndoieli despre găzduirea acestei persoane. Aptitudinile sale de a se integra şi starea sa de sănătate nu reprezintă nici o problemă deosebită", au mai subliniat autorităţile elveţiene.
O delegaţie elveţiană s-a deplasat în august la Guantanamo, pentru a discuta cu deţinutul, care a fost de asemenea examinat de un medic elveţian.
Cetăţeanul uzbec a făcut atunci o cerere scrisă de găzduire în Elveţia, în care confirmă că "nu a fost niciodată implicat în activităţi teroriste şi nu are intenţia de a exercita vreo activitate ilegală pe viitor". El şi-a luat angajamentul de a "respecta dreptul elveţian, de a învăţa limba vorbită la locul de găzduire şi de a se integra în viaţa economică".
CITIŢI ŞI:
Prizonierii de la Guantanamo Bay, mutaţi î