Cei mai talentaţi reşiţeni confecţionează decoraţiuni din scorţişoară sau proumb pentru un Crăciun fericit. Specialiştii îi sfătuiesc pe reşiţeni să ţină cont de simplitate şi, în primul rând, de multă imaginaţie. Culoarea care se poartă anul acesta de sărbători este auriul.
Reşiţenii îşi pot împodobi apartamentele cu decoraţiuni interioare făcute manual. Ei pot să aleagă între stilul clasic şi noile tendinţe. Tânăra Georgiana Madincea confecţionează podoabe de Crăciun din beţe de scorţişoară şi frunze de porumb, în florăria „Power flower“.
„Reşiţenii pot să aleagă coroniţe confecţionate pe suport din paie, iarbă uscată sau frunze uscate de porumb. După ce este creat cadrul, se folosesc ornamente colorate din lemn, crenguţe de brad, steluţe din paie sau panglică”, a explicat Georgiana.
Tânăra mai spune că orice mirodenie sau plantă uscată poate fi considerată un accesoriu inedit în crearea unor astfel de ornamente. „Important este să fim atenţi cum alegem culorile şi aromele“, a mai adăugat Georgiana.
Auriul, în trend de sărbători
Pentru un aranjament adevacvat al apartamentului, Ilie Molin îi sfătuieşte pe reşiţeni să urmeze câteva sfaturi simple. „În primul rând, fiecare colţ al casei poate fi aranjat.
Important este să potrivim culorile“, spune Ilie Molin, proprietarul unei florării şi specialist în decoraţiuni interioare. Acesta îi sfătuieşte pe reşiţeni să adopte combinaţii de roşu cu auriu sau doar auriul, deoarece acesta este trendul anului 2009.
Prea multe culori strică
„De preferat, să nu încărcaţi apartamentul cu ornamente de diferite culori. Acest lucru este de prost gust şi există riscul să facem din această amenajare un kitsch. Noi avem ornamente pentru masă, dar clienţii pot să-şi aleagă şi ei culorile cu care vor să fie făcute astfel de decoraţiuni. De asemenea, pentru uşi confec