Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi că a convenit cu reprezentanţii FMI un calendar foarte strâns, care presupune adoptarea bugetului pentru 2010 până pe 16 ianuarie, astfel încât România să poată primi, pe 17 februarie, 2,3 miliarde de euro. Jumătate din sumă va ajunge la BNR, iar cealaltă jumătate la Ministerul de Finanţe.
"În primul rând va trebui să avem Guvern în funcţiune pe 23 decembrie. Motivaţia este ca acest Guvern trebuie să depună bugetul la Parlament până la sfârşitul anului. Începând cu data de 4 sau 5 ianuarie Parlamentul să înceapă examinarea bugetului de stat, iar pe data de 16 să avem bugetul aprobat. Numai cu bugetul de stat aprobat de Parlament putem solicita prezenţa echipei Uniunii Europene, a Fondului şi a Băncii Mondiale pentru evaluare", a explicat Traian Băsescu, citat de newsin.