Dumitru Dincă a făcut scandal la cinematograf. L-am văzut foarte supărat pe această producție dîmbollywoodiană însă nu l-am auzit niciodată vociferînd la fel de vehement față de lipsa clarificării cacealmalei din ’89 sau față de nedesecretizarea arhivelor securității.
Extrem de iritat invocă faptul că el nu a cerut cine știe ce demnități sau funcții. Cum profilul lui este foarte asemănător cu cel al lui Vanghelie nu pot să spun că nu ar fi fost îndreptățit. Concluzia pe care trebuie să o tragem de aici este că au fost unii care au cerut astfel de funcții. Pe unii îi știm și noi foarte bine – vezi Dan Iosif, Gelu Voican Voiculescu…
Au fost e drept și alții, precum Marian Munteanu, care și-a pierdut demnitatea înainte ca să-i fie acordată una…
¨Nu cu explozii. Aicea discutăm. N-ai decît să iei cuvîntul în mod firesc, organizat, ordonat˝.
Cînd l-am auzit pe Iliescu rostind aceste cuvinte folosind acțiunea de prelucrare prin aschiere, mi s-a zbîrlit părul în cap aducîndu-mi aminte de felul în care partidul i-a dat cuvîntul lui Pîrvulescu.
Președintele Congresului: ¨Cei care vor să ia cuvîntul să-l depună în scris la Secretariatul Congresului. Dacă sunteți de acord cu propunerea?…Propunerea a aprobată în unanimitate¨.
Pîrvulescu: Tovarășe președinte. Rog să mi se dea cuvîntul. Am fost înscris pe listă.
PC: Tovarășe, nu ati fost la mine inscris aici. Îl dai la secretariat. Congresul a aprobat.
Pîrvulescu: Vreau aprobarea să fac o declarație.
PC: Da, dă-i cuvîntul. Are cuvîntul Constantin Pîrvulescu.
Restul e istorie…
Într-un fel îi înțeleg nedumerirea lui Iliescu așa cum am înțeles-o și pe a lui Ceaușescu. Dacă lui Ceaușescu nu-i venea să creadă că cineva are curajul să-l înfrunte, lui Iliescu nu-i venea să creadă că cei plătiți să tacă s-au trezit vorbind.
Ce nu înțelege Dincă (ceea ce ar fi oricum apro
