Un instinct născut dintr-un anacronism pozitiv (există şi aşa ceva!) mi-a dictat să scriu despre volumul intitulat Scrisoarea de iubire, dragoste, amor, volumul colectiv publicat de membrii grupului Erotographos 50+1. Din acelaşi instinct anacronic de conservare a individualităţii, reluînd îndemnul lui Andrei Codrescu, îmi voi avertiza semenii din comunitatea virtuală: „dacă nu ştiţi încă de sînteţi uman sau postuman priviţi părţile «corpului» vostru: oraşul, casa, maşina, iPhoneul, laptopul, iPodul, sistemul surround artificial“. Dacă 60% din corpul vostru este acum electronic sau bioelectronic, dacă trăiţi într-un spaţiu destinat maximizării eficienţei, dacă messengerul, e-mailul şi Facebook sînt prezenţe zilnice în viaţa voastră, va trebui să găsiţi un antidot împotriva pierderii creativităţii pe care încă o posedaţi. O carte despre scrisoarea de dragoste pare pe cît de anacronică – pentru timpul în care trăim –, pe atît de necesară conservării individualului în epoca virtualului. Cititorul trebuie prevenit, Scrisoarea de iubire, dragoste, amor are aspectul mai multor cărţi într-un singur volum. Ceea ce ar semăna, la o primă privire, cu un volum tematic, este în realitate un conglomerat de texte semnate de un număr impresionant de autori, care se alătură grupului Erotographos cu interese şi intenţii diferite şi care tratează tema din perspective ameţitor de multiple. Aşadar, lectorul nu va descoperi un volum cu o coerenţă şi o structură fixă, nici nu va putea citi texte de acelaşi nivel estetic, cartea reunind între copertele ei atît specialişti, cît şi începători. Astfel, textele Ioanei Pîrvulescu, Antoanetei Tănăsescu, Ancăi Băicoianu, ale lui Marius Chivu (încă student) etc. stau lîngă textele studenţilor din anii terminali de la Literele bucureştene. Cred însă că eterogenitatea textelor reprezintă un neajuns şi un avantaj în acelaşi timp. Textele teoret