Faceam recent o analiza politica pentru o revista economica si constatam un fapt istoric destul de interesant pentru specificul guvernarii in Romania: cele mai stabile guverne s-au dovedit cele minoritare sau cu majoritati pe muchie, care au exclus aliante pre sau post electorale. Guvernul Vacaroiu a stat mai mult de doi ani cu o minoritate in Parlament, abia in a doua parte a mandatului cooptand PRM si PUNR in executiv, cabinetul Nastase a avut o majoritate subtire cu UDMR, Tariceanu a stat tot vreo doi ani cu 18 la suta sprijin oficial in Parlament. Tot ce-a fost de coalitie, cu majoritati solide, s-a spart cu scandal.
Explicatii ar fi destule, dar una cumva mai “neaosa” e ca politcianul roman s-a nascut strateg si crede ca e mai destept (in fata oglinzii, a amicilor, a familiei) daca i-o trage imediat ce-l prinde descoperit celui cu care trebuie sa se insoteasca la un moment dat.
Cunosc indeaproape multi politicieni dar ii numar pe degete pe cei care ar sta sa gandeasca pe termen lung si sa vada un folos in a-si infrana orgoliul de a se considera buricul pamantului. Au ajuns in politica, majoritatea, din cu totul alte motive decat vocatie, si nici nu au cum sa functioneze decat pe principiul carpe diem.
Si de aia avem guverne rezistente doar daca-s incropite de destin, cu alte cuvinte, din intamplari norocoase. Boc 3 e un astfel de guvern si-i prevad viata lunga.
PS: Celor care se-ntreaba de ce-am lipsit o vreme de pe-aici si tocmai intr-o perioada atat de fierbinte le spun ca nu mi-a s fi dorit-o, iar celor care ma mai si injura pentru asta ( vezi comentarii la textul de ieri) as putea sa le doresc sa fi fost ei in locul meu in tot acest timp.
Faceam recent o analiza politica pentru o revista economica si constatam un fapt istoric destul de interesant pentru specificul guvernarii in Romania: cele mai stabile guverne s-au dovedit cele
