Galeria Kron-Art marchează în acest an şapte ani de existenţă în peisajul cultural românesc. Evenimentul a fost sărbătorit ieri printr-o dublă lansare. „Pe vremea primului înger” este volumul de debut al lui Vlad Condrin Toma, iar poeziile şi cartea de colorat, cuprinse în „Vitralii. Carte de Colorat” a lansat-o pe micuţa Maria Mădălina Stroie, care a ilustrat poeziile Mariei Fătu, la numai opt anişori. Desenele, spune ea, le-a făcut în doar două zile, iar rapiditatea desenului se datorează faptului că desenează încă de la 3 ani. După şapte ani de lansări de noi nume în literatură, pictură sau muzică braşoveană, Gabriel Stan, patronul Galeriilor Kron Art, spune că, la moment aniversar, şi-ar dori mai mulţi oameni care să facă ceva pentru cultură, pentru spirit, pentru posteritate. „Cred că au fost mai mari decât cei 7 ani de acasă ai oricărui copil. Au fost mai grei, mai dulci, câteodată mai urâţi şi câteodată mai frumoşi. Nu este o glumă o astfel de întreprindere. Este o durere foarte mare de cap şi dacă am trăi într-o lume normală, poate că lucrurile ar fi mult mai simple, dar cred că astfel de iniţiative ne mai înfrumuseţează un pic existenţa. Mi-aş dori să văd 4-5 galerii şi edituri pe fiecare stradă din centrul Braşovului, m-aş bucura să văd în jurul meu oameni care să facă ceva pentru cultură, să facă ceva pentru suflet, pentru spirit şi pentru posteritate. Noi chiar am crescut lângă galeria noastră nişte talente extraordinare în arta plastică şi chiar în muzică. Iar astăzi (ieri – n.r.) lansăm alţi doi copii care au crescut aici, printre tablouri. Lansăm două cărţi: una care se adresează celor mici - o carte de colorat, o surpriză desenată de un copil – Maria Mădălina Stroie. Şi un alt copil, ceva mai mare, îşi lansează volumul de poezii. Este vorba despre Vlad Condrin Toma”, a declarat, ieri, Gabriel Stan. Galeria Kron-Art marchează în acest an şapte ani de e