Pensionarii gălăţeni îşi vor primi drepturile băneşti pentru luna decembrie mai devreme. Pensiile curente, cupoanele mov şi taloanele CFR vor fi distribuite la domiciliu de factorii poştali până pe 24 decembrie.
Direcţia Regională de Pensii (DRP) Galaţi anunţă că plata pensiilor de asigurări sociale de stat, pentru agricultori şi a celor pentru cadrele militare, precum şi a celorlalte categorii de pensii se va face imediat după virarea banilor de către partenerii de convenţii
În acelaşi timp, vor fi distribuite taloanele mov, aferente pensiilor plătite pe card sau în cont curent, şi taloanele de călătorie CFR.Dacă în perioada în care factorii poştali distribuie pensiile unii beneficiari nu sunt găsiţi la domiciliu, aceştia pot să-şi ridice banii de la sediile oficiilor poştale până pe 29 decembrie.
Numărul total de pensii prezentate în luna decembrie 2009 în cadrul DRP Galaţi din categoriile asigurări sociale, IOVR, agricultori, veterani, şomaj, prestaţii asistenţă socială, alocaţii complementare, indemnizaţii handicap, taloane mov, ajutor social, MAN, MIRA, SRI este de 531.925, dintre care la Oficiul Judeţean de Poştă (OJP) Galaţi - 242.623, OJP Brăila - 195.260 şi OJP Tulcea - 94.042.