Din publicaţia electronică Slon.ru, citată ieri de HotNews, am aflat că România este cea mai îndepărtată ţară dintre vecinii apropiaţi ai Rusiei şi că preşedintele reales Traian Băsescu, spre deosebire de predecesorii săi, vorbeşte Rusia de rău.
Asta nu-i nimic: „Principalul inamic al Kremlinului în Balcani”, o etichetă ce ar fi fost dezlipită cu entuziasm de presa română dintr-un studiu american, l-ar fi sfătuit pe Vladimir Voronin să nu uite de soarta lui Ceauşescu, iar liderul moldovean s-a declarat imediat obosit şi a demisionat.
Presupunând că aportul lui Traian Băsescu la schimbarea din Republica Moldova e chiar atât de semnificativ, putem doar să salutăm acest lucru. Peste Prut, afirmă secretarul de stat american Hillary Clinton, e o democraţie tânără. Aceasta are nevoie de suţinerea americanilor, dar credem că, până vine sprijinul lor, o mână de ajutor dezinteresată din partea vecinilor care vorbesc aceeaşi limbă ar putea fi utilă.
Nu dorim să judecăm relaţiile dintre cele două ţări trecând în revistă declaraţiile MAE rus şi ale ambasadorului Moscovei în România în raport cu preşedintele nostru şi nici să facem vreo comparaţie între poziţia ambasadorului rus şi, de pildă, cea a ambasadorului american.
Să-i lăsăm pe politicieni şi pe diplomaţi să-şi urmărească agenda geopolitică. Divergenţele de opinii sunt ale lor, nu ale noastre. Vexantă, în articolul cu pricina, este însă observaţia că în România se scrie şi se vorbeşte foarte puţin despre Rusia. Aici, simţim nevoia unor clarificări. Întâi şi întâi, nu e adevărat!
Bunăoară, vizita lui Mircea Geoană la Moscova a făcut o frumoasă carieră în presa de la noi, fiind reflectată generos, e drept, mult după ce s-a consumat. Şi nu doar televiziunile şi ziarele au despicat firul în patru, subiectul fiind dezbătut, pe diferite tonuri, şi în
