Traian Băsescu l-a pus pe Emil Boc din nou în fruntea Guvernului. Cabinetul Boc va fi format din miniştri PD-L, UDMR şi generalul Gabriel Oprea. Emil Boc a intrat în istoria postdecembristă a României ca fiind primul şef de Guvern demis de Parlament prin adoptarea unei moţiuni de cenzură. Dacă validarea noului Cabinet va avea loc până la Crăciun, vom avea până la sfârşitului anului Guvernul Boc 4. Cu alte cuvinte, patru Guverne Boc într-un singur an.
Traian Băsescu a anunţat ieri-dimineaţă, înainte să plece la Copenhaga, că l-a desemnat pe preşedintele PD-L, Emil Boc, pentru funcţia de premier, menţionând că a făcut acest lucru luând în considerare propunerea democrat-liberalilor. El a spus că s-a văzut, la consultările de miercuri de la Cotroceni, că unele partide nu au ieşit din campania electorală, iar altele au probleme interne. Băsescu a menţionat că se vede nevoit să adopte o soluţie pe care o poate asigura în momentul de faţă pentru ca România să-şi rezolve prioritatea zero: existenţa unui Guvern şi adoptarea bugetului.
El l-a caracterizat pe Emil Boc ca fiind un om dedicat serviciului public, un om care şi-a făcut datoria în serviciul public ca parlamentar, primar şi premier, un om al dialogului, un om care şi-a asumat responsabilitatea implementării unor soluţii extrem de dificile, aşa cum au rezultat din acordurile cu BM, FMI şi UE.
CONSULTĂRI NUMAI PENTRU MINIŞTRII CARE SUNT ŞI MEMBRI CSAT
"Este responsabilitatea premierului Boc să-şi formeze Guvernul. În ceea ce mă priveşte, am solicitat premierului să mă consulte strict asupra miniştrilor care fac parte şi din CSAT. În rest, este o problemă a partidelor şi şi-o asumă", a adăugat şeful statului. El a mai arătat că nu l-a invitat pe premierul desemnat să ţină un scurt discurs, cum a obişnuit până în prezent, deoarece Emil Boc este prim-ministru, "chiar dacă interimar