În ultimele 2-3 săptămâni am primit un număr semnificativ de telefoane și E-mail-uri având cam același subiect: “vreau să îmi găsesc un (nou) loc de muncă. De la început vreau să vă spun că nu ofer servicii de selecție, recrutare, “head-hunting” sau “job-matching”. Iar recomandările pe care le fac unor posibili angajatori sunt bazate numai și numai pe cunoaștere și interacțiune îndelungată cu scolicitantul, exclusiv în mediul profesional. Așadar, motivul nu poate fi unul gen “ai un job și pentru mine?”. Pentru a spori neclaritatea, datele sociologice ale celor care mă contactează pe acest subiect sunt complet și egal distribuite pe vârstă, nivel salarial, expunere socială, abilități profesionale și realizări în carieră.
Pentru claritate, vă dau două exemple: Sorin P. și Daniela R.
Sorin P. are aproape 50 de ani, este Vice-Președinte (VP) într-o multinațională respectabilă, are 2 copii adolescenți și o îndelungată istorie profesională în funcții de conducere (10 ani). A schimbat mai multe locuri de muncă, chiar și domenii, de câteva ori. Sorin mă invită la o cafea că să (citez)”discutăm pe marginea unui subiect care devine din ce în ce mai important pentru mine: vreau să-mi redefinesc complet cadrul profesional, atât ca job de zi cu zi, cât și ca impact asupra comunității.”
Daniela R. este abia trecută de 20 de ani, absolventă de științe politice, voluntară în mai multe proiecte sociale [Intermezzo: ați remarcat și voi câte proiecte sociale au apărut în România ultimilor ani? Din punctul meu de vedere, este un semn bun, de sănătate nou-descoperită a românilor.], cu practică făcută la o publicație centrală și cu o energie debordantă. Ea mă invită să (citez)”mă ajutați să explorăm împreună ce posibilități aș avea eu să-mi găsesc rapid un loc de muncă stabil, care să-mi permită să mă întrețin și să-mi placă atât de mult încât să mă implic total!“. @N_