Anca Seel, între contemplaţie şi strigăt

Prin pictura sa împulsivă, sangvină, la limita dintre gestul sălbatic şi o cerebralitate neîngrădită, Anca Seel încearcă reconstrucţia unei lumi alternative, ca răspuns la faptul că ambianţa imediată nu-i este suficientă. Această lume dată, aceea în care trăim şi ne mişcăm cu toţii, nu-i mai vine artistei, nu i se mai potriveşte, e prea mică, o strînge, şi atunci face o tentativă majoră de eliberare. Asemenea unui magician în plină ceremonie a invocaţiilor, ea cheamă memoria, mobilizeză cultura, strigă după energiile materiei şi după tainicele puteri ale spiritului. Obiectele, structurile, în definitiv noua realitate care se naşte şi se acreditează astfel, sînt simultan recognoscibile, pentru că răzbat chiar din abisurile fiinţei noastre mai mult sau mai puţin adormite, şi imprevizibile, rebele, de multe ori inconfortabile, pentru că se agregă dintr-o atitudine aşezată deasupra aşteptărilor comune şi din care răzbat, ca o flacără dezlănţuită, siguranţa, măreţia şi forţa. În această amplă îmbrăţişare, lipsită cu totul de sentimente mărunte şi de mize mici, intră deopotrivă soliditatea şi achilibrul unei clasicităţi fără vîrstă şi insurgenţele, gesturile nonconformiste, ale unei adolescenţe fără inhibiţii. La intersecţia celor două tendinţe doar în aparenţă contradictorii, Anca Seel veghează şi visează, asemenea unui leu singuratic şi majestuos.

Reveriile lui Constantin Baciu

În lumea gravă a artei din ultimii cincizeci de ani, în care marile probleme ale existenţei s-au intersectat permanent cu marile aspiraţii ale limbajului şi cu imprevizibilele trasee ale imaginarului, Constantin Baciu a apărut şi s-a retras din lume cu discreţia şi cu delicateţea unei făpturi angelice. Mult prea încărcat de tensiuni interioare şi de abisuri camuflate pentru a fi doar un grafician, dar şi mu