Zice-se ca, pe vremuri, era anuntata o sedinta de partid la un colhoz de stepa. Pe ordinea de zi figurau doua puncte: primul – construirea unui grajd din chirpici; al doilea – construirea comunismului in mareata Uniune Sovietica. Vin comunistii colhoznici la sedinta, se alege un prezidiu, iar secretarul organizatiei de baza deschide lucrarile adunarii: “Tovarasi, intrucat nu ne-au sosit chirpicii de la colhozul vecin, va propun sa trecem direct la punctul al doilea de pe ordinea de zi!”.
Nimic mai asemanator cu cele intamplate in ultima vreme in Romania, tara cu o ordine de zi atat de dedicata maretelor probleme ale constituirii puterii executive: daramari de guverne, desemnari de guverne, alegeri de presedinte si iarasi constituire de guvern. Daca energiile consumate in politica s-ar fi disipat in mediul inconjurator, nu numai tarisoara noastra, ci intreaga planeta ar fi trecut la un climat ecuatorial care ar fi aruncat in aer pana si marea conferinta de la Copenhaga.
A trebuie, insa, sa vina o boare de iarna – si aceea anuntata din timp de meteorologi – ca sa ne trezim si sa realizam din nou derizoriul in care traim. Ne-am obisnuit sa construim structuri de fum ale autoritatii statale, sa ascultam demagogia deliranta a celor care nu mai pot dormi de grija poporului si a tarii, dar nu avem nici macar niste chirpici cu care sa mai carpim cate ceva din structurile politice si administrative atat de crapate ale Romaniei.
Tampeniile cu care ne alimenteaza necontenit mai-marii natiunii par a proveni dintr-un sac fara fund al prostiei omenesti. Inainte de alegerile legislative de anul trecut, agenda publica deborda de sforaieli asurzitoare despre avantajele maretului vot uninominal, “care va reforma radical clasa politica si-i va intoarce cu fata pe parlamentari spre grijile si suferintele alegatorilor”. Am tras un referendum, am constatat
