Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un brazilian a băgat 40 de ace în copil ca să se răzbune pe mamă

Publicat in Jurnalul, vineri 18 decembrie 2009 ·

Ca să se răzbune pe soţie, un brazilian a urmat sfatul amantei şi a încercat să îşi ucidă fiul vitreg în vârstă de doi ani introducându-i 40 de ace în corp.

Incredibilul caz a fost descoperit în regiunea Bahia, din nord-estul ţării. Mama copilului l-a dus la spital după ce micuţul a început să se simtă rău, să vomite şi să se plângă de dureri de burtă. Medicii care l-au controlat au privit înmărmuriţi rezultatul radiografiei, din care reieşea că băieţelul e plin de ace, îndeosebi în picioare, zona gâtului şi în cea a toracelui. Din păcate, inclusiv unele organe vitale i-au fost înţepate - ficatul şi unul dintre plămâni. Băieţelul a fost supus unei intervenţii chirurgicale în care medicii speră să îi scoată o parte dintre ace.

Ei nu se vor atinge însă de cele care i-au atins organele interne, pentru că scoaterea lor ar putea provoca leziuni şi mai grave.

ÎN AREST

Tatăl vitreg al copilului, Roberto Carlos Magalhaes, şi-a recunoscut vina în acest caz, spunând că a acţionat la îndemnul amantei sale, urmând un ritual de magie neagră. "A vrut să se răzbune pe nevasta lui", a declarat şeful poliţiei din oraşul brazilian Ibotirama, citat de AFP. Nu există încă amănunte despre ce a provocat setea de răzbunare a bărbatului.

Ca să se răzbune pe soţie, un brazilian a urmat sfatul amantei şi a încercat să îşi ucidă fiul vitreg în vârstă de doi ani introducându-i 40 de ace în corp.

Incredibilul caz a fost descoperit în regiunea Bahia, din nord-estul ţării. Mama copilului l-a dus la spital după ce micuţul a început să se simtă rău, să vomite şi să se plângă de dureri de burtă. Medicii care l-au controlat au privit înmărmuriţi rezultatul radiografiei, din care reieşea că băieţelul e plin de ace, îndeosebi în picioare, zona gâtului şi în cea a toracelui. Din păcate, inclusiv unele organe vitale i-au fost înţepate - f

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 2 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 11 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 10 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 3 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 10 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 6 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

24°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°