Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fermele la control!

Publicat in Ziua Constanta, vineri 18 decembrie 2009 ·

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) precizează că fermierii care au depus cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, trebuie să respecte obligatoriu, Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (Good Agricultural and

Environmental Conditions - GAEC). Pentru controlul GAEC, APIA a selectat un eşantion de 11.192 de ferme, din care 50% pentru controlul clasic pe teren, diferenţa fiind verificată prin teledetecţie. În cele 11 GAEC-uri obligatorii pentru toţi solicitanţii sprijinului pe suprafaţă, controlul respectării GAEC 1 se realizează în timpul campaniei de iarnă. Din cele 11.192 ferme cuprinse în eşantion, APIA a verificat, până în prezent, respectarea GAEC 1 în 5.934 ferme, din care 2.268 prin control clasic pe teren şi 3.666

prin teledetecţie. Potrivit GAEC 1 „pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puţin 20% din suprafaţa arabilă totală a fermei". De asemenea, pe perioada campaniei

de vară, APIA a verificat şi respectarea celorlalţi parametrii. Bunele condiţii agricole şi de mediu sunt obligatorii pentru toţi utilizatorii de terenuri care solicită sprijin pe suprafaţă din fonduri europene sau din bugetul naţional. Aceste condiţii trebuie respectate pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, inclusiv pe cele neeligibile. Potrivit reglementărilor în vigoare, nerespectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu atrage sancţionarea fermierilor care au solicitat sprijin financiar pe suprafaţă prin aplicarea unei reduceri la plată din suma cuvenită. Controlul respectării de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu se face de către APIA. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) precizează că fermierii care au depus cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, trebuie să respecte obligator

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CN Aeroporturi Bucureşti: Avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă / A fost afectată în special zona de îmbarcare

News.ro acum 29 minute
CN Aeroporturi Bucureşti a anunţat că, miercuri, s-a înregistrat o avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă şi a fost afectată în special zona de îmbarcare.

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Mihai Precup (AMEPIP) a discutat la Tokyo despre promovarea investiţiilor între România şi Japonia. El a transmis şi că România poate deveni hub regional pentru reconstrucţia Ucrainei, context în care firme din cele două ţări ar putea colabora

News.ro acum o ora
Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) Mihai Precup a discutat, la Tokyo, la întâlnirea cu un grup de lucru al Global Business Investment Support Office, din cadrul Cabinetului Secret

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 40 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°