Dacă a existat un moment în care am simţit nevoia să-l cunosc, dacă am reuşit acest lucru, dacă perioada de apropiere, de întîlniri, discuţii, corespondenţe numără 12 ani (1975-1987), dacă sunt singura femeie amintită în Jurnalul de idei (anul 1991), atunci pot împărtăşi cititorilor cîte ceva din ce am strâns în "lada mea de zestre".

Doi au fost cei ce mi-au vorbit mai mult de Noica: Nikolaus Hochscheidt de la Editura Univers, care răspundea de traducerile din limba germană, secţie la care traduceam şi eu în mod curent, şi Paul Schuster Stein, în acei ani consilier expert la Consiliul Legislativ, cunoscător temeinic al multor teme filosofice. Aşadar, într-o zi, Noica şi Paul Schuster Stein stabilesc să se vadă la un prînz la Capşa. Eu îl rog pe Paul să mă ia şi pe mine la acel prînz şi astfel l-am cunoscut pe Noica. M-am prezentat: germanistă, cu lucrarea de diplomă Studiu introductiv la traducerile în limba română ale lui "Faust", traducătoare la Editura Univers şi gata să mă las prinsă în - pentru mine doar - jocul cu filosofia. Paul, care vorbise despre Noica într-un articol al său, "Filosofia kantiană în România", publicat în revista Volk und Kultur, era un personaj interesant pentru Noica. Paul a fost primul care, preţuindu-l pe Eminescu, a precizat cât a tradus Eminescu din Critica raţiunii pure a lui Kant (Noica fusese foarte interesat de Kant în timp), anume doar 165 de pagini, dar excelent, dovedind astfel capacitatea subtilă şi extinsă a rostirii româneşti.

Limba, traducerile erau o temă de discuţie care-l pasiona pe Noica şi în care puteam să intervin şi eu cu cîte ceva din "teoria traducerii" şi cu exemple din Faust. Desigur că cei doi vorbeau mult despre Schopenhauer, Fichte şi Hegel, din care D.D. Roşca, profesorul lui Paul Schuster Stein, tradusese 12 din integrala de 18 volume hegeliene. S-a vorbit şi despre De dignitate