Motociclistul de motocros Mihai Stoichescu nu are adversar în ţară în domeniul său. Cu toate acestea trăieşte de pe o zi pe alta. Sportivul a fost nevoit să se opereze din bani luaţi pe datorie. În plan familial trăieşte o altă dramă, fiind nevoit să locuiască într-o cameră cu chirie împreună cu mama sa.
Mihai Stoichescu este un talent înăscut, care are neşansa de a practica un sport frumos şi dur pe care aproape nimeni nu îl ia în seamă. La doar 12 ani, copilul de atunci îi uimea pe cunoscătorii din domeniu cu cascadoriile pe care le făcea pe bicicletă. Motociclistul lugojean Liviu Jigmond l-a remarcat şi s-a hotărât să-i dea o şansă. Aşteptările nu i-au fost înşelate, Stoichescu a confirmat, a crescut constant ca valoare, iar din 2005 şi până acum este campion naţional la motocros.
Doar lipsa banilor l-a făcut să nu participe la concursurile din străinătate. În vara acestui an, Mihai Stoichescu s-a accidentat la genunchi şi de atunci a început calvarul. „Şi-a rupt genunchiul stâng, dar nu s-a operat şi s-a tratat cu leacuri băbeşti pentru că urma să participe la un concurs din Germania”, a spus antrenorul motociclistului Liviu Jigmond, care este şi manager, antrenor, preparator fizic şi mecanic. După concurs, sportivul s-a operat la Târgu Mureş, dar fiind în plin sezon nu a intervenit la ligamente, iar la un antrenament piciorul a cedat, făcând o fractură urâtă.
Operaţie din chetă de la prieteni Mihai trebuia operat de un medic specializat în intervenţii chirurgicale pentru motociclişti. Antrenorul său a găsit o clinică în Germania, unde motociclistul s-a operat. „Intervenţia a costat 8.000 de euro. Am făcut chetă de la prietenii care de altfel ne susţin şi în campionat. Nu am reuşit să adun toţi banii, iar 3.000 de euro am luat împrumut şi trebuie să-i înapoiez”, a mai spus Liviu Jigmond. Pe lângă aceşti bani, sportivul m