Destinatar: doamna Tia Şerbănescu

Dragă Tia,

Am citit în ultimul timp două eseuri de tipuri foarte diferite, care au însă în comun calitatea scrisului şi felul în care-şi invită cititorul să intre în jocul nesfârşit de primejdios al ideilor. Primul este cel pe care mi l-ai dat tu şi pentru care, iată, îţi mulţumesc cu această scrisoare. Este vorba de Virginia Woolf, O cameră separată, tradus de Radu Paraschivescu. Invitată în 1928 să ţină o serie de conferinţe în faţa unor tinere studente de la Cambridge, doritoare să ajungă romanciere, Virginia Woolf le ia prin surprindere dând ca secret al reuşitei scrisului feminin un detaliu de ordin practic, unul pur exterior, aproape comic. Laitmotivul prozatoarei este că, pentru a scrie un roman bun, o femeie nu are nevoie decât de o cameră separată, pe care să o poată încuia ca să nu fie întreruptă, şi de cinci sute de lire pe an, bani proprii. Întotdeauna mi-a plăcut cum scrie eseista Virginia Woolf, este acel tip de eseu care te prinde în plasa lui ca un thriller. Şi, într-adevăr, în A Room of One's Own, ea izbuteşte un fel de roman al scrisului, un roman cu femeia în rolul principal, o intrigă cu obstacole multe şi cu deznodământ fericit. Titlul însuşi e romanesc şi e şocant. Fiind scrise în 1928, paginile Virginiei Woolf sunt destul de marcat feministe, dar dincolo de partea militantă a eseului (care datează, pentru că toate piedicile de odinioară au dispărut, astfel că ea bate, de altfel cu delicateţe, la uşi de mult deschise), dincolo de asta, deci, se află atâtea observaţii teribil de incitante şi atâta literatură, încât te simţi pe loc prizonier al scrisului ei. E multă ironie în paginile ei, şi mult bun-simţ. Dintre toate lucrurile care mi-au plăcut, aleg doar unul: nu trebuie să-ţi falsifici scrisul după valorile altora, ci să fii tu însăţi. Iată care e, pentru mine, pasajul-cheie: "ŤA