Masa de Crăciun, dar şi cea de Revelion va aduna oaspeţi aleşi în jurul ei: familia reunită, prieteni dragi, invitaţi distinşi. Pe cât de gustoase trebuie să fie bucatele, pe atât de frumos aranjată trebuie să fie şi masa. Serviciul cel bun (de la căsătorie), tacâmurile argintate (de la bunica), faţa de masă cea mai albă (de la mama) vor ieşi iar la lumină din sertarele unde au dormit liniştite de la Paşte.
Dar ce te faci dacă s-au învechit/ desperecheat sau, şi mai rău, nici nu le ai? Nu te panica, există soluţii frumoase pentru toate buzunarele. Şi anul acesta ieşi din tipare şi clişee!
ALB STRĂLUCITOR ŞI DANTELE FINE
Poţi opta pentru un aranjament în care să domine albul, cu materiale preţioase, tradiţionale: porţelan fin în forme clasice, faţă de masă şi şervete din damasc sau brodate/dantelate. Decorează masa cu sfeşnice bogate, accesorii cu cristale, perluţe, dantelă sau pene. Împodobeşte sfeşnicele şi lustra cu crenguţe de brad şi, dacă găseşti, pune pe masă bucheţele de ghiocei sau motocei. Împodobeşte masa şi încăperea cu ornamente făcute manual (chiar de copiii tăi, dacă e cazul), din fetru, hârtie etc. Albul strălucitor, punctat de verdele crenguţelor, va da simplitate, dar detaliile preţioase, lucrăturile fine, ornamentele bogate vor asigura decorul elegant.
ROŞU ŞI NEGRU EXTRAVAGANT
Roşul este culoarea emblemă a Sărbătorilor de iarnă. Ieşi din tipare şi alege o formă şic, modernă şi elegantă. Fii îndrăzneţ şi combină-l surprinzător cu negru, gri închis sau argintiu. Caută materiale strălucitoare (satin, sticlă, inox), obiecte cu formă modernă, futuristă, la care să adaugi ici colo câte un accent clasic, un plus de stil. Un astfel de aranjament ar da foarte bine pentru petrecerea de Revelion, chiar pentru o masă tip bufet suedez. Deci, spor la aranjat şi distracţie plăcută!
Masa de Crăciun