Dacă n-ar fi fost om, ar fi fost floarea-soarelui. Pentru că îi place lumina. Pentru că e blondă. Pentru că e subţirică. Dar cum nu s-a văzut încă floarea-soarelui care să cânte, Alisa Toma a ales să fie om. Ca orice om, mai întâi a trebuit să se nască, întâmplare ce a avut loc în urmă cu 22 de ani, în oraşul Hunedoara, din judeţul cu acelaşi nume. Părinţii, intelectuali şi orăşeni, oameni foarte ocupaţi adică, au îngăduit ca Alisa să-şi petreacă primii şapte ani de viaţă la bunici, în satul Batiz, aproape de Hunedoara. Aici, ea a avut prilejul să se joace, pe lângă jucăriile obişnuite, cu dealurile din preajma satului, cu stelele multe ale cerului, care veneau, în unele nopţi, atât de aproape, încât doar teama că s-ar putea arde la degete a împiedicat-o să le atingă cu mâna.

Şi s-a mai jucat Alisa cu mirosul fânului şi glasul păsărilor din care, deşi foarte mică, a început să împletească visuri mari, dintre toate, păstrându-l pentru sine doar pe cel de a deveni cântăreaţă de muzică populară. Dar încă mai avea de umblat prin ţara numită copilărie. Şi mai avea de mers şi la bunicii ceilalţi, din partea mamei, în Vidra, unde Avram Iancu trăia, continua să trăiască în inima moţilor şi în cântece.

O dată cu anii copilăriei au trecut şi primii ani de şcoală. Visul acela de demult a rămas. Ba a crescut şi mai mare. Se pare că ţine de firea anumitor oameni ca visurile lor să crească o dată cu ei. Alisa, fata care putea să devină, numai să fi vrut, floarea-soarelui, se numără printre aceştia. Şi, uite aşa, s-a pomenit într-o zi cântând pe o scenă. Visa? Da de unde! Totul era aievea, după cum la fel a fost şi faptul că însuşi Drăgan Muntean a ascultat-o şi i-a zis că e bine, să nu se dea bătută, să meargă mai departe.

Întrebarea este: Faţă de cine? A vrut cineva s-o bată? Da, a cam vrut. I s-a întâmplat o dată, prin clasa a V-a, când se plimb