Ati observat ca sarbatoarea Craciunului nu mai este la fel cum era cand eram noi mici? Eu am observat, cel putin asa simt eu: ca magia nu mai este aceeasi.
Acum multi ani cand se apropia vacanta de iarna simteam ca sunt ca o bomba, care in ziua Craciunului exploda. Si acum sunt la fel, insa parca explozia nu mai are acelasi efect. De ce? Oare pentru ca micutii din ziua de azi pun mai mult pret pe material decat pe sentimental, nu mai inteleg obiceiurile asa cum o faceam noi? Nu mai simt si nu mai cred in adevaratul sens al traditiei?
Imi amintesc ca ziua de "colindete", asa cum se numea la mine la tara seara dinaintea Ajunului, era sfanta. Toata ziua incercam cu copiii din sat sa facem rost de un cauciuc mare pe care sa il ardem la "rascruce". "Rascrucea" era locul unde toata lumea se strangea la foc sa spuna glume, povesti sau alte bazaconii. Si acum se face focul, insa in jurul sau stau paznicul satului, femeile din apropiere si, rareori, se mai opreste cate un copil sa vada ce se mai intampla. Paznicul asteapta sa vina dimineata sa plece acasa, in timp ce femeile asteapta sa imparta covrigi copiilor ce se cam lasa asteptati.
In seara de Ajun incepeam sa facem echipa pentru ca a doua zi sa mergem cu "Steaua". Dis de dmineata ne trezeam, ne echipam, adica ne imbracam cat mai gros, cu cizmulite in care sa nu ne intre apa si sosete de lana, facute de bunica, si plecam la colindat.
Mergeam pe la fiecare casa si cantam cat de tare ne tineau plamanii, dar si frumos. Da, frumos, pentru ca la sfarsitul zilei era un fel de concurs intre noi si cea mai laudata echipa era cea mai tare, asa ca trebuia sa impresionam fiecare satean, pentru a ne pune o vorba buna. Ce placere putea fi mai mare decat a fi mai buni decat ceilalti copii din sat? Este adevarat ca erau si dezamagiri, dar, la fel ca si momentele in care castigam, vor rama
