Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul FBI al lui Michael Jackson

Publicat in Jurnalul, luni 21 decembrie 2009 ·

Agenţia federală a anunţat că va declasifica deocamdată 333 de pagini dintr-un dosar stufos, de 679 de file, ce conţine informaţii despre ameninţări şi încercări de extorcare de bani la care a fost supus megastarul.

Documentele declasificate vor include şi informaţii despre investigaţiile privind acuzaţiile de molestare a unor copii, anchete ce datează din 1993 şi 2004. Aproximativ o jumătate din dosar va rămâne însă secretă, în ciuda cererilor pentru declasificare, făcute în virtutea legii americane pentru accesul la libera informaţie, dezvăluie Daily Mail. FBI a precizat că documentele declasificate nu vor conţine nici o informaţie despre circumstanţele morţii lui Michael, şi nici despre ancheta privind posibilul rol al medicului personal al artistului, Conrad Murray, anchetă care nu s-a încheiat încă.

În dezvăluiri sunt incluse şi unele ameninţări cu moartea la adresa lui Michael, precum şi detalii despre unele procese care i-au fost intentate artistului. Documentele declasificate conţin şi episodul în care proprietarii unui companii aviatice au încercat să profite de pe urma publicităţii artistului, când fusese arestat sub acuzaţia că abuzase un băiat de 12 ani. Două camere de luat vederi fuseseră instalate în secret în avionul cu care fusese luat Michael pentru a fi predat poliţiei. FBI avea să fie sesizat puţin mai târziu că proprietarii companiei de transport aerian încearcau să vândă înregistrarea unor organizaţii din mass-media americane. Michael fusese achitat mai târziu în procesul intentat de părinţii copilului ce pretinsese că ar fi fost molestat de artist.

ŞI ALŢII

Michael Jackson nu este însă singura vedetă a muzicii pop care figurează în dosarele FBI. Agenţia americană are peste 300 de pagini şi despre John Lennon, datând din perioada 1971-1972, ce au devenit apoi material pentru cartea şi filmul intitulat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 22 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum 53 minute
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 6 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu la fațada unui magazin din Capitală. Pompierii intervin cu 12 autospeciale

Wall-Street.ro acum 59 minute
Fațada unei clădiri din Sectorul 5 al Capitalei în care se află și un magazin Mega Image, dar și o sală de fitness, a luat foc. Incendiul a fost localizat de pompieri, care au intervenit cu 12 autospeciale cu apă și spumă, dar și trei autoscări. Un

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 58 minute
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum o ora
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului (P)

Press Alert acum 34 minute
Din 6 iunie, ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului. Descoperă magazinul cu prețuri mici permanent! Din 6 iunie, timișorenii au o nouă destinație de cu

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°