In 22 decembrie vor fi 20 de ani de la ultima zi de dictatura comunista. Era ziua in care, prin fuga, din Comitetul Central al P.C.R., a cuplului Ceausescu, se incheia o etapa istorica. Pana la sfarsitul acelei zile, din randul celor care, in acel Decembrie, iesisera in strada sa revendice o viata mai buna, fusesera omorati 162 de oameni, alti 1.107 fiind raniti. Restul de 942 de morti si 2.245 de raniti ai Revolutiei au fost inregistrati -potrivit "Memorialului Revolutiei" - dupa acea data.

In 22 decembrie vor fi 20 de ani in care s-ar fi putut face lumina in nebuloasa lui Decembrie ‘89, dar nu s-a facut, in care s-ar fi putut afla numele celor care au tras si al celor care au ordonat sa se traga, chiar si dupa caderea regimului comunist, dar nu s-a aflat. 20 de ani de cand ni se refuza, cu diplomatie sau uneori impertinenta si agresivitate verbala, adevarul.

"J.S. : (...) Sunt oameni in aceasta tara care spun ca se cuvenea sa fiti condamnat si inchis si ca, daca nu se intampla asa, acest fapt este cauzat de esecul sistemului judiciar al tarii. I.I. : Eu sa fiu in inchisoare?! Cine este... cine se gandeste la ata? J.S. : Vreti sa va dam numele? Am vorbit cu o multime de oameni. I.I. : Cei care ridica o astfel de problema nu sunt oameni normali. Daca cineva ar incerca asa ceva, ar provoca un protest general in intreaga tara". Acesta este un fragment dintr-un interviu pe care John Simpson i l-a luat lui Ion Iliescu, zilele trecute, pentru BBC.

Daca poti trece cu vederea peste ideea protestului general declansat in intreaga tara, pe care si-l inchipuie sau la care viseaza domnul Iliescu, nu poti trece, insa, peste lipsa raspunsului cu care le este dator acelasi domn Iliescu oamenilor "anormali" - care au argumente ce duc daca nu spre vina lui, macar spre responsabilitate, care cer in prima instanta nu condamnarea lui, ci devoalarea oficiala a adevarului