Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: (ULTIMA ORĂ): Ambulanţa înzăpezită peste 30 de ore a fost scoasă din nămeţi

Publicat in Adevarul, luni 21 decembrie 2009 ·

Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Pleniţa a stat blocat în mijlocul drumului, în ger, ore în şir, din cauza condiţiilor nefavorabile de circulaţie. Pacienta, o femeie însărcinată în luna a noua, care avea dureri groaznice, a fost nevoită să aştepte vreme îndelungată ca cineva să o ducă la spital.

Ora 19.19: Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, pacienta pentru care ambulanţa s-a deplasat la Terpeziţa tocmai a născut.

Ora 19.13: La această oră, personalul de pe ambulanţă este transportat de o altă autospecială spre Pleniţa. "Suntem pe drum. Ne era chiar frică să nu facem noaptea prin câmp", ne-a spus asistenta medicală.

Ora 17.00: Asistenta medicală şi şoferul care se află în ambulanţă spun că ieri, în jurul orei 13.00, au plecat spre Terpeziţa, pentru un caz al unei femei însărcinate în luna a noua, care avea indicaţie de naştere prin cezariană. Situaţia era una deosebită, susţin cadrele, astfel că ajutorul trebuia acordat cât mai rapid. Cei doi au ajuns la locuinţa femeii, însă la întoarcere au intervenit probleme, din cauză că salvarea a rămas împotmolită în nămeţi.

Gravidă, blocată pe şosea

Pacienta a aşteptat, împreună cu echipajul medical, zece ore până ce o altă ambulanţă de la Craiova a fost trimisă pentru a o prelua. În tot acest timp, personalul de la Pleniţa şi-a reluat traseul, însă din nou condiţiile vitrege i-au ţintuit în mijlocul străzii. Asistenta ne-a mărturisit că, deşi au căldură în autosanitară, sunt disperaţi pentru că nu ştiu cum vor reuşi să plece din acel loc. "Am înţeles că vin frezele ca să ne ajute. Mai multe nu putem să vă spunem, pentru că nici noi nu ştim. Ne e şi foame, că nu am băut decât un ceai de dimineaţă", ne-a spus asistenta Ciobanu, aflată în ambulanţă.

Rămâneţi pe craiova.adevarul.ro pentru a afla care este starea nou-născutului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 14 minute
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum o ora
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Varujan Vosganian a devenit noul președinte al Uniunii Scriitorilor din România, după moartea lui Nicolae Manolescu

Ziare.com acum 25 minute
Scriitorul și politicianul Varujan Vosganian a devenit preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, în urma scrutinului de miercuri, 26 iunie. Vosganian, înscris în organizație ca scriitor de poezie, a obținut la vot o majoritate covârșitoare. De

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 3 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Știri Constanța O femeie din Mangalia, dată dispărută! Sunați la 112 dacă o vedeți

Ziua Constanta acum o ora
La data de 26 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Funieru Cătălina, de 46 de ani, din municipiul Mangalia, județul Constanța. La data de 13 mai a.c., aceasta a

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum o ora
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum 2 ore
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum 34 minute
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°