Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzău: Claudiu Ene, cel mai tânăr artist plastic profesionist

Publicat in Adevarul, marți 22 decembrie 2009 ·

La 27 de ani, este cel mai tânăr membru al Uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din Buzău şi unul dintre cei mai tineri profesori din oraş.

La vârsta lui, pictorul Claudiu Ene are deja motive să se mândrească cu activitatea sa profesională. A avut expoziţii în mai multe judeţe, la Iaşi, în cadrul facultăţii pe care a absolvit-o, dar şi în numeroase instituţii din Buzău. Este prezent în mai toate adunările breslei care au loc în oraş.

Claudiu este membru al Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Buzău, din 2008. „Eu şi încă un coleg suntem cei mai tineri din uniune, unde am ajuns alături de mulţi dintre foştii mei profesori de la Liceul de Artă: Florin Menzopol, cu care am făcut pictura, şi Valeriu Şuşnea, de la care am învăţat istoria artei”, ne-a declarat Claudiu.

Plin de modestie, se consideră un artist mic deocamdată, care încearcă să devină un artist recunoscut pe plan naţional. Pictează de mulţi ani, este convins că a acumulat ceva experienţă şi acum încearcă să îşi găsească o linie proprie.

„Merg pe culori cât mai vii şi nu pe o pictură abstractă. Am ales ca pictura mea să fie una realistă, din care să înţeleagă şi publicul ceva. Lucrez pictură şi în ulei, dar mai mult în acrilic, pentru că se usucă mai repede”, ne-a mărturisit Claudiu Ene.

Tânărul artist spune că are însă şi o preferinţă mai specială. „Nudul, din punct de vedere artistic, spune multe şi de aceea am tratat de multe ori această temă. Fiecare artist trebuie să picteze cel puţin un nud în cariera sa”, ne-a mărturisit Claudiu Ene.

Tânărul pictor spune că, în formarea sa profesională, două persoane au jucat un rol important. „Artistul meu preferat este Leonardo Da Vinci. Îmi place foarte mult desenul, era graficianul perfect. Apoi, de la tatăl meu am preluat spiritul de artist, însă am mers pe două drumuri diferite: el - grafică, eu - pictură de şev

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Obiceiuri și tradiții de Înălţarea Domnului

Ziua Constanta acum 57 minute
Înălţarea Domnului la cer este o mare sărbătoare creştină. Totul se bucură în această sfântă zi: oamenii, care participă la Sfânta Liturghie şi petrec apoi, bucurându-se împreună cu familia şi prietenii, codrii şi câmpurile înverzite, holdele de grâ

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 40 minute
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 10 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum 2 ore
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

Reacția lui Babasha, manelistul HUIDUIT de un stadion întreg la concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului”

Gandul acum 22 minute
După concertul Coldplay de miercuri seară, unde a fost invitat să cânte și a fost întâmpinat cu un val de huiduieli, Babasha a transmis un mesaj pe TikTok în care a ținut să justifice „recitalul” lui de pe Arena Națională. Un tânăr ce se pretinde a

Sala de DETENȚIE ar putea fi introdusă în școlile din România

Gandul acum 19 minute
Sala de detenție ar putea fi introdusă în școlile din România se arată într-o propunere făcută de sindicatele angajaților din Învățământ. Mai exact, elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde s

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum o ora
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

"Gladiator 2" - Primele imagini cu Paul Mescal în costum de războinic roman pe platoul de filmare

News.ro acum o ora
Primele imagini cu actorul irlandez Paul Mescal pe platoul de filmare al peliculei "Gladiator 2", în care joacă rolul principal, au fost publicate, marţi, de Daily Mail. El apare pentru prima dată în costumul lui Lucius, copilul din primul film. Fot

Grecia și Cipru, pârjolite de incendii. Autoritățile elene au închis școlile din cauza caniculei

Ziare.com acum o ora
Grecia a închis școlile din cauza caniculei și a trecut prin primul incendiu de vegetație al verii, cu temperaturi ce vor atinge joi 42 de grade Celsius în insula Creta. Pompierii greci au fost mobilizați și pentru a ajuta colegii din Cipru în lupta

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum o ora
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

17°
joi

16°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

25°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°