Pe timpul comunismului, un banc ironiza fin, dar terminator o sentinţă cu care propaganda vremii viza să "desfiinţeze" capitalismul: în capitalism, spunea sentinţa, există exploatarea omului de către om!; în comunism, spunea bancul, este completamente invers!
Evoluţiile sau, precum în bancul cu pricina, involuţiile postcomuniste s-au încăpăţânat să verifice copios tâlcurile acestui banc. În România, au făcut-o tot timpul. Mai nou, au început s-o facă şi mai peste tot prin lumea pe care şi-a luat-o şi România de model.
Prin România, comuniştii - aceia adevăraţi, care vociferează vehement împotriva exploatării omului de către om în capitalism - au înţeles rapid cum stă treaba prin capitalismul timpuriu şi, până să treacă ţara de la economia de comandă la economia de piaţă, şi-au construit ei rapid propriul capitalism, folosind din plin atuurile de care ei, singurii, dispuneau: PCR! Şi nu este vorba cumva de fosta apartenenţă a Partidului Comunist Român, ci de "pile, cunoştinţe, relaţii"!
Adică de şperaclul care funcţiona şi în timpul comunismului şi care s-a dovedit că deschide toate uşile şi în noua epocă. Ei erau singurii care deţineau informaţia, care aveau pârghiile, care dispuneau de relaţii în interior şi în afară şi care mai aveau la dispoziţie şi ceva bani, deşi de prea mulţi nici nu era nevoie, deoarece cu PCR aceştia puteau fi luaţi din vistieria ţării!
Astfel, cu o rapiditate formidabilă, aiuritoare la scară istorică, s-a creat capitalismul de cumetrie, în care relaţiile clientelare au luat locul relaţiilor din economia de comandă. Mai pe scurt, s-a creat comunismul capitalist, care avea ca esenţă privatizarea câştigurilor şi etatizarea pierderilor.
Spunem comunism pentru că proprietatea rămăsese de stat şi nu ajunsese încă în mâini private, dar spunem capitalist pentru că împărţirea roadelor activităţ
