MISIUNE. Într-o vreme în care cenzura făcea imposibile actele de disidenţă, umoriştii au fost singurii care şi-au asumat critica la adresa puterii. Sursa: Mediafax Foto
„Programul de televiziune se putea tipări pe un bilet de tramvai şi conţinea următoarele emisiuni: «Telejurnalul de seară», «Telejurnalul de mijloc» şi «Telejurnalul de noapte»”, spune Toni Grecu, amintind celebrul program de două ore al Televiziunii Naţionale, care începea la ora 20.00 şi se termina la ora 22.00, răstimp în care telespectatorul se plictisea cu diverse poveşti gri, avându-i ca protagonişti pe soţii Ceauşescu.
De altfel, acesta era, probabil, principalul punct de plecare pentru umorul vremii. Să iei comunismul în glumă nu era aşa uşor, mai ales că umoriştii erau cenzuraţi „într-un mod absolut necruţător”, după cum spune Toni Grecu, membru al grupului de umor Divertis încă de pe 17 decembrie 1981.
Într-o Românie comunistă, umoriştii încercau pe cât posibil să-şi adapteze spectacolele „directivelor” impuse de Ceauşescu şi cenzurii impuse de „Cabinetul 2”, controlat de Elena Ceauşescu.
Fie că ţineau spectacole în remorca unui tractor pentru studenţii aflaţi la muncile agricole, fie că erau la Serbările Zăpezii, la Izvorul Rece, sau la Serbările Mării, la Costineşti, umoriştii „comunişti” şi publicul lor erau într-un fel de joc de-a şoarecele şi pisica, în care „se solicita creierul”, după cum afirmă comediantul Doru Octavian Dumitru.
„Glumele de atunci se bazau pe aluzii, iar aluzia se adresa creierului. Trebuia să fii isteţ, pe vremuri, pentru că te uitai la om, în sală, şi dacă vedeai că nu râde, te gândeai la două variante: ori nu a înţeles, ori nu a gustat gluma. Şi atunci trebuia să faci mai mult efort pentru ca data viitoare el să râdă”, continuă acesta.
„Un poliţist se bărbierea...”
Pornind d
