Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cneazul, mai valoros decat Hanescu in 2009

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 23 decembrie 2009 ·

Tenismenul constănţean, Andrei Pavel s-a clasat pe locul 8 în topul celor mai valoroşi zece sportivi români ai anului, din cadrul Galei Zece pentru România. Căpitanul - nejucător al echipei de Cupa Davis a României, l-a devansat pe prietenul său, Victor Hănescu, deşi Cneazul s-a retras din activitate în luna septembrie, la turneul ATP de la Bucureşti. Pavel a fost singurul jucător român care a participat în acest an la toate turneele de Grand Slam, însă fără să treacă de primul tur. În schimb a avut o evoluţie bună la proba de dublu, unde, alături de alt constănţean, Horia Tecău, a ajuns până în optimile de finală la Australian Open şi Wimbledon. În altă ordine de idei, surpriza Galei Zece pentru România a venit din partea organizatorilor. Dacă publicul a decis că sportivul anului este fotbalistul Adrian Mutu, organizatorii au decis ca cel mai valoros sportiv român să fie desemnat Marian Drăgulescu, medaliat cu aur la Campionatele Mondiale, urmat de pugilistul Lucian Bute, cel care şi-a păstrat luna trecută centura de campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins pe Librado Andrade.

Tenismenul constănţean, Andrei Pavel s-a clasat pe locul 8 în topul celor mai valoroşi zece sportivi români ai anului, din cadrul Galei Zece pentru România. Căpitanul - nejucător al echipei de Cupa Davis a României, l-a devansat pe prietenul său, Victor Hănescu, deşi Cneazul s-a retras din activitate în luna septembrie, la turneul ATP de la Bucureşti. Pavel a fost singurul jucător român care a participat în acest an la toate turneele de Grand Slam, însă fără să treacă de primul tur. În schimb a avut o evoluţie bună la proba de dublu, unde, alături de alt constănţean, Horia Tecău, a ajuns până în optimile de finală la Australian Open şi Wimbledon. În altă ordine de idei, surpriza Galei Zece pentru România a venit din partea organizatorilor. Dacă

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 50 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 51 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 30 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 10 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 54 minute
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°