Este oficial de acum : « Copenhaga a fost un esec lamentabil ». Ce ar mai fi de spus? Dupa ce am vazut flamura cu secera si ciocanul fluturata de comunistii demonstrand prin viscol impotriva incalzirii globale, cu ocazia unui eveniment care a produs mai mult bioxid de carbon in cateva zile decat o tara mica intr-un an, si la care in plan concret nu s-au produs nimic altceva decat vorbe si angajamente fara acoperire, ce se mai poate spune?!
Ironie? Lehamite? Indiferenta? Climategate luna trecuta, Copenhaga luna aceasta.
Ecologistii au de ales : fie isi revizuiesc fundamantal abordarea, fie merg mai departe pe calea ce i-a dus la Climategate si Copenhaga.
Intelegem frustrarea multora dintre cititorii nostri care ar dori sa luam in serios, daca nu evenimentele de la Copenhaga, cel putin valorile si ideile ce au inspirat demersul. Raspunsul este unul singur: o facem. Tocmai de aceea nu mai are rost sa ne pierdem timpul punandu-ne intrebari cu privire la semnificatia momentului Copenhaga.
Intr-o saptamana va fi uitat cu totul. Iar consecintele sale mult trambitate nu vor avea nici macar sansa uitarii. Nu vom avea cum sa uitam ceva inexistent. Tocmai pentru ca luam lucrurile in serios, sa ne punem insa niste intrebari mult mai profunde si mai relevante. Niste intrebari pe care chiar si cei ce considera ca suntem nedrepti in critica adusa alarmismului, ar trebui, in mod normal, sa le considere importante.
Risc colectiv si irationalitate individuala
Ce-l face pe californianul care stie foarte bine ca traieste pe o falie seismica ce poate declansa un cutremur devastator in orice clipa sa fie obsedat de o ipotetica incalzire globala? Asta in vreme ce trece cu vederea cu atat usuratate faptul ca probabilitatea ca el si familia sa sa fie victimele unui cutremur este infinit mai mare?
Cum poa
