Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moşul, singurul care aminteşte de tradiţii

Publicat in Adevarul, joi 24 decembrie 2009 ·

Cadourile au fost înlocuite cu bani de cheltuială, iar distracţia din cluburi ţine locul cinei în familie din seara de Ajun.

Citeşte şi:

Moş Crăciun există cu adevărat doar la Braşov

Crăciunul din poveştile bunicilor are aromă de mere cu scorţişoară, e alb şi vesel, iar colindătorii sunt rumeni în obraji. „Îl aşteptam pe Moş Crăciun cu emoţie. În copilărie ne bucuram mult de zăpadă şi ne dădeam cu sania, cât era ziua de lungă. Acum încerc să le transmit emoţia şi nepoţeilor mei“, a spus profesorul Sidor Rusu, în vârstă de 50 de ani.

Amintiri cu Moş Gerilă

Viorica Petrescu are 81 de ani, iar în copilărie a petrecut Sărbătorile în satul natal. „O ajutam pe mama la făcut cozonacii şi le aşteptam pe surorile mele mai mari să vină acasă, să ne colinde. Moşul îmi aducea hăinuţe şi tare mă mai bucuram“, îşi aminteşte cu plăcere Viorica Petrescu.

Pentru mulţi oameni tradiţia Sărbătorilor e strâns legată de emoţiile din noaptea de Ajun, când fiecare ştia că trebuie să-l aştepte cuminte pe Moş. „Crăciunul îmi aduce aminte de o noapte când aveam patru sau cinci ani şi l-am simţit pe tatăl meu cotrobăind prin casă. Dimineaţa m-am trezit cu brad şi cadouri. Este cea mai puternică amintire legată de această sărbătoare“, a spus Ghiţă Hibovski, teatrolog.

Mulţi pietreni îşi aduc aminte şi de Sărbătorile de iarnă de după Revoluţie, când Moş Gerilă a fost înlocuit peste noapte de Moş Crăciun. Tot atunci, galantarele din magazine s-au umplut cu bunătăţi. „În 1989 aveam şapte ani. Atunci, am făcut 3.000 de lei din colindat. Ştiu că am văzut pentru prima dată banane şi am cumpărat de toţi banii“, îşi aminteşte agentul imobiliar Cristina Petcu.

Crăciunul prezentului

Masa tradiţională în familie din seara de Ajun a fost înlocuită de o distracţie în club. „Am rezervat o masă cu nişte prieteni într-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°