Completez bilanţul chestiunii etnice. În legătură cu Karci, a cărui discreţie şi lealitate, un pic cam monotone, se potriveau cu atracţia mea spre ape liniştite, spre anonimat, scriam că era dintr-o "familie evreiască unită". Cât vor fi suferit ai lui când accidentul care-l estropiase i-a afectat şi mintea! Altă dată, din aceeaşi zonă, găseam în casa lui Ţoaţi o atmosferă intensă de familie evreiască prudentă şi recunoscătoare. Cuvântul "prudentă" vrea să spună că părinţii lui Ţoaţi ne primeau, pe popa şi pe mine, cu bunăvoinţă, dar nu cu entuziasm. Eram oameni noi, veniţi de curând de la sat, cu preocupări culturale recente, ei erau orăşeni vechi, cu o mentalitate formată în timp. Pe de altă parte, în evrei există totdeauna un fond de teamă care îi face să-ţi fie recunoscători când simt că, imun la orice agresivitate, te simţi bine lângă ei.
Pornind de la relaţia cu evreii, mă caracterizam ca atras de o lume mai organică şi mai adâncă (...) parte a fostului Imperiu. Îşi avea şi aceasta complicaţiile ei. De exemplu, nu mi-am dat seama în ce raport se afla }oaţi, catolic maghiarizat, cu sâmbătarii, cum era Iţu Gersch. Lumea acestuia, a evreilor tradiţionalişti, n-o cunoşteam. Din când în când, apăreau în tramvaie inşi de parte bărbătească, şi tineri, şi copii, îmbrăcaţi în negru, cu pălării tari, păr lung, răsucit mai jos de urechi. Mi se păreau misterioşi. Totuşi, aveam şi în clasă grupul evreilor religioşi. Se bucurau de anumite drepturi, nu scriau sâmbăta, ţineau sărbători (ceea ce pe noi ne cam îmbia să trecem la mozaism), dar numai Iţu şi Keu, copii de mici comercianţi cu dughene întunecoase înfundate sub nivelul străzii, le luau în serios. Iţu şi Keu, adică Tibiche, deşi habotnici, nu aveau reţineri faţă de noi.
Discutabilă era la Mugur, el însuşi evreu, consecvenţa. Sau poate se conducea după principiul ce-i prea mult e prea mult
