În areopag, adresându-se atenienilor, Sf. Apostol Pavel a folosit o modalitate paradigmatică de a propovădui creştinismul, adaptându-şi discursul la specificul celor cărora se adresa. Astfel, referindu-se la altarul pe care era înscris „Dumnezeului necunoscut“, a rostit: „Ei bine, Cel pe care voi Îl cinstiţi fără să-L cunoaşteţi, pe Acela vi-L vestesc eu vouă.“ În faţa romanilor, recunoştea că este dator „şi elinilor, şi barbarilor, şi înţelepţilor, şi neînţelepţilor“, atât cât să poată vesti, spre înţelegere, Evanghelia, „puterea lui Dumnezeu spre mântuire a tot celui ce crede“. (...)

În cartea ISTORIA FILOSOFIEI PATRISTICE, apărută la Ed. Polirom – o lectură, cred, potrivită, acestor zile de mare sărbătoare creştină – Claudio Moreschini supune unei analize subtile relaţiile dintre elenism şi creştinism, dintre o filosofie ajunsă la o elevaţie de neegalat şi o religie născută din Vechiul Testament. Cum se ştie, creştinismul s-a extins asupra întregii spiritualităţi europene şi, în Grecia, după un timp al conflictelor, a apărut filosofia creştină. Este perspectiva interpretativă moştenită încă din veacul al XIX-lea şi pe care autorul o respectă până unde apare o problemă de fond esenţială: „Până la ce punct se poate vorbi de elenizare şi, dimpotrivă, despre păstrarea caracteristicilor unei religii derivate din iudaism“. Distinsul profesor de la Universitatea din Pisa şi-a „asumat riscul“ de a prezenta o sinteză a şase secole de gândire creştină şi a făcut-o cu folos atât pentru specialişti, cât şi pentru cei dornici să cunoască profunzimea unei gândiri de la care avem mereu de învăţat. Pentru aceeaşi perioadă, Henri-Irénée Marou scria că „începând cu Constantin, creştinismul trece în prim-planul istoriei şi tinde să devină coextensiv întregii civilizaţii greco-romane“, pentru a preciza că „departe de a căuta să se izoleze în vreun ghetou spiritual… , creşt