Tîmpilă! Da tîmpilă, cu tine vorbesc. Acum cîteva luni de zile, mă’ta, aflată într-o vizită la niște prieteni, unde erau și oameni pe care nu-i mai văzuse niciodată, i-a ascultat îngrozită pe ceilalți cum povesteau ce copii extraordinari au și ce lucruri deosebite au realizat aceștia în viață.

În timp ce ei povesteau, mă’ta știind că o să-i vină și ei rîndul și că nu o să aibă cu ce să se laude, și-a ros mai întîi unghiile după care a dat peste cap, la repezeală, toate paharele cu bautură care i-au căzut în mînă. La cît de prost ești, știa săraca cum să se ferească de astfel de situații, însă de data asta nu mai avea ce face. Ușa era prea departe…

Exact așa cum se aștepta, nici nu a terminat bine ultimul să-și ridice în slăvi copilul că toate privirile s-au și îndreptat către ea. Mă’tii îi zvîcneau timpanele de liniștea care se așternuse. Prostită, fără să-și dea seama ce spune, din gura ei s-au rostogolit cu greutatea unor pietre de moară, cuvintele: ‘Băiatul meu înghite săbii’.

I-a lăsat mască pe toți. După ce și-au revenit din șocul inițial au venit pe rînd să o felicite pentru acest dar neobișnuit cu care era înzestrat copilul ei.

După alte cîteva luni a venit rîndul mă’tii să-și invite prietenii la voi în vizită. A făcut-o cu strîngere de inimă știind ce năzdrăvănie povestise despre tine însă a sperat ca după atîta timp oamenii să fi uitat. Dacă ar fi spus că ești un al doilea Einstein probabil că așa ar fi și stat lucrurile. Chestia cu săbiile însă îi marcase profund astfel încît, nici nu se strînseseră bine cu toții în jurul mesei cînd se și auzi o voce: ‘Puișor, fii drăguț și arată-ne și nouă trucul cu săbiile‘…

De prost ce ești, da, tu tîmpilă, că doar despre tine vorbesc, nici măcar scuipatul din gură nu ești în stare să ți-l înghiți și-ți cade pe piept, darămite o sabie. De fapt, la ce familie de handicapați sunteți, singurele